Guvernul va avea miercuri o nouă ședință în cadrul căreia se va discuta o ordonanță de urgență referitoare la centrele de vaccinare. Potrivit proiectului, activitatea de vaccinare anti-COVID urmează să treacă în sarcina medicilor de familie.
Se aplică de la 1 iulie! Guvernul va lua decizia chiar azi. Anunț importat pentru toți românii
În ședința de miercuri a Guvernului se va discuta despre OUG care prevede încetarea activității centrelor de vaccinare. Dacă OUG va fi aprobată, atunci românii se vor putea vaccina la cabinetele medicilor de familie.
”Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 organizate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, în alte locaţii decât cele din cadrul unităţilor sanitare publice cu paturi își încetează activitatea în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”, se arată în OUG.
Măsura se aplică de la 1 iulie
Dacă OUG se va aproba, centrele de vaccinare vor dispărea începând cu data de 1 iulie 2022. În schimb, vaccinarea se va putea face exclusiv la cabinetele medicilor de familie.
”Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară organizate conform prevederilor OUG 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, în cadrul programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii”, mai prevede actul normativ.
Bilanț COVID marți, 5 aprilie
Peste 3.000 de noi cazuri de Covid și 27 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat marți Ministerul Sănătății.
Mai precis, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.047 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 1.715 mai multe față de ziua anterioară. 376 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 265 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.377, cu 188 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 360 persoane, cu 21 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 360 pacienți internați la ATI, 308 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 133 sunt minori, 132 fiind internați în secții, cu 27 mai puțin decât în ziua anterioară, și unul în ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 27 decese (14 bărbați și 13 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 27 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 27 pacienți decedați, 20 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 30-39 de ani, unul avea vârsta între 50-59 de ani, 3 aveau vârsta între 60-69 de ani, unul avea vârsta între 70-79 de ani și unul avea vârsta peste 80 de ani. Toți pacienții prezentau comorbidități.