Premierul României, Florin Cîțu, a vorbit joi seară la TVR, despre plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică. De asemenea, premierul a spus de când se va aplica legea consumatorului vulnerabil.
„De la 1 noiembrie se va aplica legea consumatorului vulnerabil. Va fi o lege care se va aplica în fiecare an.
În cazul celor care nu se înacadrează în lege, am pregătit alte măsuri. În cazul consumatorilor casnici, vom putea compensa o parte din facturi, astfel oamenii vor plăti mai puțin bani pentru că o parte din factură va fi subvenționată de stat.(…) Pentru consumatorii non-casnici vor fi cam aceleași măsuri.
Florin Cîțu nu susține plafonarea prețurilor
Prețurile deja sunt mari, deci nu ar ajuta foarte mult. Eu ca liber niciodată nu susțin o intervenție în piața de plafonare a prețurilor. Dar dacă în UE vom vedea că sunt 10, 12, 15 țări care vom vedea că vor plafona prețurile, și sunt deja vreo șase țări, va fi complicat pentru noi. Dacă sunt deja plafonate prețurile în restul țărilor, orice creștere va fi aruncată în țările în care nu sunt plafonate prețurile și de aceea trebuie să ne uităm cum ne protejăm noi consumatorii.
Trebuie să înțelegem că dacă se ajunge la așa ceva, să se plafoneze prețurile, țările care au producție de gaze și de energie, cum e România, vor fi afectate. Producătorii vor fi afectați, vor fi afectate planurile de investiții, deci nu este o măsură care nu vine cu costuri foarte mari pentru economie. Nu este o măsură pe care o recomand, nu este ceva ce noi vrem să implementăm, dar trebuie să ne uităm atent dacă restul Europei face acest lucru.
O intervenție așa brutală în piața ar însemna o distorsionare puternică într-o țară care produce energie și vrea să producă și mai mult. Dacă s-ar întâmpla, ar fi ceva temporar, pe perioada 1 noiembrie – 31 martie. Dar nu este o soluție pe care o prefer, este o soluție extremă.
Veți vedea că țările care nu produc gaz vor merge spre plafonarea prețurilor, iar cele care produc gaz nu.” , a declarat premierul Florin Cîțu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu