Se aplică de luni, 20 decembrie! E obligatoriu să ai acest document. Mii de români l-au completat deja

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, de la lansarea aplicației https://plf.gov.ro și până la 18:00, au fost create 35.549 de conturi în platformă și 14.212 persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF).

Diferența dintre numărul persoanelor care și-au creat cont în platformă și al celor care au generat formular este reprezentat de cei care au dorit să vadă cum arată aplicația, ce informații sunt solicitate sau care sunt pașii necesari pentru completare.
Cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:

1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 5.221
2. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 1.193
3. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 955
4. Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 742
5. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 708

”Reamintim că în această dimineață Serviciul de Telecomunicații Speciale a operaționalizat platforma https://plf.gov.ro, astfel încât persoanele care vor intra în țară în cursul zilei de mâine să aibă timpul necesar să completeze formularul digital.”, anunță autoritățile.

Începând cu 20 decembrie 2021, toate persoanele care sosesc în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat de Guvernul României.

Se dau amenzi usturătoare dacă nu ai formularul digital

Formularul digital de intrare în România va fi obligatoriu de luni, 20 decembrie, iar Poliția de Frontieră vine cu noi precizări în acest sens. Potrivit sursei citate, persoanele care nu au acest document completat, pot face acest lucru în termen de 24 de ore de la intrarea în ţară.

În caz contrar, acestea riscă o amendă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Totodată, aceștia au explicat și modul în care trebuie folosit formularul digital.

Polițiștii spun că cetățenii trebuie să îl prezinte la punctul de trecere, alături de pașaport sau de buletin. Odată ce cetățeanul este verificat complet, acesta poate intra în țară.

Sursa citată mai precizează că noul document care trebuie completat obligatoriu de luni, 20 decembrie nu va duce la creşterea valorilor de trafic din punctul de trecere, fiind o verificare automată.

Cum va fi folosit formularul digital

”În momentul în care persoana se prezintă la punctul de trecere, poliţistul îi solicită documentul de călătorie, paşaport sau o carte de identitate. Poliţistul implementează în bazele de date ale Poliţiei de Frontieră datele personale ale cetăţeanului care s-a prezentat la control, iar în acel moment cetăţeanul este verificat dacă a completat sau nu acest certificat de intrare în România.

În cazul în care l-a completat şi nu se impune măsura carantinei, persoana trece punctul de frontieră, iar în cazul în care persoana nu a completat acest formular, are obligaţia de a-l completa în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acest lucru nu va duce la creşterea valorilor de trafic din punctul de trecere, fiind o verificare automată”, au explicat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

În ceea ce privește modul de completare al formularului de intrare în România, STS anunță că acesta poate fi completat doar electronic și nu trebuie printat. Totodată, sursa citată mai adaugă că documentul poate fi completat și de duminică, 19 decembrie de cei care vor intra în țară în următoarele zile.

“Formularul digital de intrare în România va putea fi completat doar electronic din aplicaţia PLF.gov.ro, dezvoltată de STS, pe baza cerinţelor operaţionale stabilite de autorităţile medicale. Aplicaţia PLF.gov.ro va deveni operaţională începând de duminică, 19 decembrie, astfel încât cei care vor intra în ţară în data de 20 decembrie să aibă timpul necesar să completeze formularul.

În acest moment, colegii mei realizează ultimele testări de securitate şi de performanţă, iar începând de mâine, de pe orice telefon, tabletă sau calculator cu conexiune la internet va putea fi accesată această aplicaţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al STS, în cursul zilei de sâmbătă.