Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii la nivel mondial, însă în anumite țări, restricțiile continuă să se relaxeze. În SUA spre exemplu, mai exact în Texas, cetățenii au scăpat de obligativitatea purtării măștii de protecție.
Se aplică de miercuri! Statul care a renunțat definitiv la mască. Se deschide totul
Masca de protecție va dispărea. Vești bune pentru locuitorii din Texas. Potrivit AFP, Guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott, a anunţat marţi renunţarea la obligativitatea de a purta mască.
„De miercurea viitoare, toate magazinele şi restaurantele de orice tip pot deschide la 100% din capacitatea lor”, a afirmat guvernatorul într-un decret care „pune capăt purtării obligatorii a măştilor în tot statul” în vigoare din iulie 2020.”Datorită progreselor medicale în domeniul vaccinurilor şi tratamentelor cu anticorpi, Texasul are acum mijloacele de a-şi proteja texanii de coronavirus”, a adăugat Greg Abbott.
Totodată, acesta a mai anunat şi redeschiderea totală a magazinelor şi restaurantelor, susținând că al doilea stat ca populaţie din SUA are „mijloacele de a-şi proteja” populaţia de coronavirus, notează Agerpres.
Chiar dacă „COVID-19 nu a dispărut”, statul sudic „se află într-o situaţie mai bună” decât în octombrie, când capacitatea magazinelor şi restaurantelor a fost limitată la 75%.
„Acum este momentul să deschidem Texasul 100%”, a spus el în timpul unei vizite într-un restaurant din Lubbock, nord-vestul statului.
Masca de protecție dispare din Texas
El a mai subliniat faptul că au fost șase luni în care mulți texani nu au putut să muncească, iar proprietarii de afaceri au avut probleme majore din acest punct de vedere. În acest context, Greg Abbot susține că se va asigura ca toate familiile vor avea liberatate și își vor putea hotărâ propriul destin.
„De aproape şase luni, prea mulţi texani au fost privaţi de oportunitatea de a lucra, prea mulţi proprietari de mici afaceri au avut probleme în a-şi plăti facturile”, a adăugat guvernatorul Abbott. „Ne asigurăm ca toate afacerile şi familiile din Texas să aibă libertatea de a-şi hotărî propriul destin”, a continuat el.
Totodată, el a mai adăugat că firmele pot limita capacitatea de primire a spaţiilor lor sau pot introduce protocoale sanitare pentru a fi în siguranță.
Evoluția pandemiei în Texas
În ceea ce privește evoluția pandemiei din Texas, potrivit datelor raportate universitatea americană Johns Hopkins, circa 44.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la începutul epidemiei și până în prezent.
De menționat este faptul că, la începutul acestei săptămâni, directoarea Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, principala agenţie federală de sănătate publică a ţării, a avertizat împotriva oricărei relaxări, în special în ceea ce priveşte purtarea măştii.
„Sunt foarte îngrijorată de informaţiile potrivit cărora din ce în ce mai multe state ridică exact măsurile pe care le-am recomandat pentru a proteja oamenii”, a declarat Rochelle Walensky într-un briefing de presă. „Nu este momentul să relaxăm dispozitivele cruciale despre care ştim că pot opri răspândirea Covid-19”, a adăugat ea.