Luni, 11 aprilie, începe perioada de înscriere a copiilor pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2022 – 2023. Astfel, până în data de 10 mai, părinții pot completa cererea-tip online sau la unitatea de învățământ solicitată.
Ministerul Educației a pus la dispoziție și o pagină web dedicată pentru înscrieri. Aceasta poate fi accesată AICI.
Potrivit ministerului, „clasa pregătitoare este o perioadă de acomodare cu viața școlii, care să-i permită o bună adaptare la programul, colectivitatea și cerințele specifice acestui mediu diversificat în planul dezvoltării socio-emoționale, intelectuale și fizice.
Din punct de vedere socio-emoțional, clasa pregătitoare sprijină copilul să capete încredere în forţele proprii, să-și sporească stima de sine, iniţiativa şi dorinţa de reuşită.”
Obligatoriu înscrierea pentru acești copii
Copiii, care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022, inclusiv, trebuie să fie înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.
În ceea ce privește părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, aceștia pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Listele finale vor fi afișate pe 10 iunie
Ministerul Educației precizează că, toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.
De asemenea, la sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică și la organizarea programului școlar.
Ulterior, din data de 11 mai se vor desfășura etapele de înscriere propriu-zisă, adică de procesare a cererilor-tip și de repartizare a copiilor la școala de circumscripție, pentru ca, din data de 10 iunie, fiecare unitate de învățământ să poată afișa listele finale pentru clasa pregătitoare.