O apocalipsă va veni în anul 2045. În acest context, medicii trag un semnal de alarmă. Potrivit acestora, din cauza alimentelor ultraprocesate și învelite în plastic toxic, bărbații nu vor mai putea procrea. Același subiect a fost abordat și într-un studu realizat de Politico.
Mihai Bucur, medic specializat pe andrologie și embriologie susține cu desăvârșire această premiză. Mai exact, potrivit acestuia, procedurile de fertilizare in-vitro s-au dublat în ultimii ani de zile, iar cifrele arată că aproape 15% dintre bărbați au probleme de infertilitate.
„Numărul s-a dublat în ultimii 2-3 ani de zile în ceea ce privește procedurile de fertilizare in-vitro. Creșterea este cam de 1,5 procente pe an. Actualmente se apreciază cam avem 10 poate chiar 15 procente din bărbați care au probleme de subfertilitate sau infertilitate”, a spus acesta.
Totodată, medicul a a menționat că în cabinetul său vin inclusiv cupluri tinere sub 20 de ani, iar potrivit acestuia, cauza principală o reprezintă alimentația.
Apocalipsa care va lovi în 2045
Mai exact, se pare că nici femeile, dar nici bărbații nu trebuie să aibă carențe de vitamina D3, zinc sau magneziu. De asemenea obezitatea și fumatul au un impact major asupra spermatozoizilor. Specialiștii numesc aceste obiceiuri nesănătoase drept stres oxidativ. Iar acesta afectează direct sistemul endocrin al bărbatului.
Cezara Bucur, medic specializat pe fertilizare in vitro susține că această boală afectează supraviețuirea speciei și se va resimți în ani de zile și mai mult.
„Este o boală care afecteză supraviețuirea speciei deci trebuie să tragem un semnal de alarmă. Alimentația poate afecta prin efectul epigenetic deja fertilitatea când încă suntem embrioni la mama noastră în burtă. Ce mănâncă mama noastră ne poate afecta fertilitatea pe viitor”, a spus specalista.
Totodată, ea susține că în următorii 20-30 de ani, singura soluție pentru perpetuarea speciei ar urma să rămână doar fertilizarea în vintro.
Nutriționistul Ligia Alexandrescu trage și ea un semnal de alarmă în acest context. Mai exact, aceasta susține că toată lumea trebuie să fie atentă la orice pune în farfurie, de la mezeluri până la lactate.
„Grăsimile saturate deci lactatele foarte grase, brânzeturile foarte grase. Mezeluri cârnați, știu ce-i mai bun. Apoi, tot ce înseamnă frunză verde adică clorofila tot ce înseamnă fibră, toate acestea trebuie să fie în dieta unui bărbat care își dorește o bună fertilitate”, a spus nutriționistul.
La rândul ei, psihoterapeutul Simona Popescu, subliniază și o altă mare problemă cu care se confruntă omenirea. Este vorba despre diagnosticarea infertilității. În unele cazuri, această informație este greu de digerat, iar potrivit psihoterapeutului, primul pas este acceptarea, după care urmează consilierea, alături de un terapeut pentru a depăși mai bine momentul.
„Impactul aflării diagnosticului de infertilitate îi afectează la fel și pe bărbați și pe femei. Primul pas este acceptarea. În cadrul unui cabinet cu consilier cu terapeut este cel mai ușor și cel mai simplu de făcut”, spune Ligia Alexandrescu, potrivit Alephnews.