Atac extrem de dur la adresa celor de la PSD cu doar câteva ore înaintea votului pe moțiunea de cenzură. Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, s-a dezlănțuit pur și simplu. Fostul journalist spune că acțiunile PSD din ultimele trei zile trebuie să intre în atenția Parchetelor. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a acuzat PSD că ar oferi sute de mii de euro din bugetul României pentru „cumpărare de voturi” şi a adăugat că acest lucru ar trebui să intre în atenţia Parchetelor.
„Ce face PSD de trei zile trebuie să intre sub atenţia Parchetelor din România. Este inadmisibil să oferi pentru cumpărare de voturi sute de mii de euro din bugetul României. Ca şi cum ar da din buzunarele proprii. Preşedintele le cere să oprească terorizarea magistraţilor, PSD insistă cu Secţia Specială. (…) PSD munceşte exclusiv pentru infractori. Pentru a salva câteva ‘gulere albe’ au umplut străzile de criminali şi de violatori. La această oră – am aflat şi noi care e realitatea – umblă liberi pe străzi peste 21.000 de infractori, eliberaţi în baza legii recursului compensatoriu. La această oră sunt liberi 243 de criminali, 110 pedofili, 634 de violatori, 2.300 de tâlhari. Dintre cei eliberaţi, 47 au omorât, 357 de tâlhărit din nou, 47 au violat din nou. Am ajuns să ne fie frică să ne lăsăm copiii pe stradă ziua în amiaza mare. (..) PSD a făcut străzile României nesigure. Fiecare zi care trece cu Dăncilă la Palatul Victoria expune România la riscuri extreme”, a apreciat Rareş Bogdan, în cadrul Adunării regionale a organizaţiilor PNL Bucureşti-Ilfov.
El a pledat, de asemenea, pentru adoptarea moţiunii de cenzură, adăugând că, dacă nu era preşedintele României, astăzi justiţia ar fi fost făcută „praf şi pulbere”.
„Mâine Guvernul Dăncilă trebuie să cadă. Simplu! Dacă nu preluăm guvernarea urgent, peste un an nu mai e clar că există ceva în această ţară care să nu fie sortit eşecului sau pieirii. Peste un an, România va fi o ţară în ruine, cu Viorica Dăncilă şi cei din PSD. Lucrurile sunt extrem de clare. Şi nu vă îndoiţi nicio clipă că PNL şi majoritatea construită în jurul PNL va guverna de sute de ori mai bine decât PSD. Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi PNL au o misiune la care s-au angajat cu orice risc: eliminarea incompetenţilor, a căpuşelor bugetare, a ticăloşilor de la Palatul Victoria. De câţiva ani, preşedintele nostru, Klaus Iohannis, stinge incendii. Incendii pe care, cu maximă nemernicie, Guvernul le aprinde pentru a-şi salva imaginea şi pielea. Preşedintele cere cifre, PSD îl minte şi falsifică bugetul. Preşedintele le cere să nu mai pună incompetenţi, hoţi în funcţii publice. PSD pune şi mai mulţi. Mai mult, vrea să exporte incompetenţi şi la Bruxelles”, a spus Rareş Bogdan.