Se aude zăngănit de cătușe. Îl dau pe mâna DNA-ului? E alertă în PSD

DNA

Este vorba despre senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii. Procurorii DNA au solicitat o încuviințare de urmărire penală, acuzându-l de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

Se aude zăngănit de cătușe! Îl dau pe mâna DNA-ului. E alertă în PSD

Cererea respectivă a fost respinsă cu 6 voturi pentru, 6 împotrivă și 1 abținere. Raportul Comisiei Juridice va fi astfel unul de respingere a cererii DNA.

În Comisia Juridică, PNL are 4 reprezentanți, USR PLUS doi, PSD are 5 reprezentanți, iar UDMR și AUR câte unul. Potrivit rezultatului, cel mai probabil reprezentantul UDMR nu a votat împreună cu partenerii de coaliție, iar cei ai PSD și AUR s-au abținut de la vot.

Procurorii DNA solicitau Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog. Aceștia îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, a declarat, luni, că plenul va decide în cazul solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.

Infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

Senatorii jurişti studiat săptămâna trecută, în sala Comisiei juridice, dosarul trimis de DNA. Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz pe 20 aprilie.

„Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului”, declara, săptămâna trecută, senatorul PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice.

De asemenea, PSD a anunțat anterior că va vota în favoarea începerii urmăririi penale a fostului ministrul Florian Bodog. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a transmis luni că senatorii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Florian Bodog, indiferent de raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru al Sănătăţii.