Se bagă banii direct în cont. Trebuie să îndeplinești o singură condiție

Subvenții APIA 2024. Pe data de 7 iunie, s-a încheiat termenul pentru fermierii care doresc să beneficieze de ajutor de la stat să-și depună cererea unică de plată. Ulterior, însă, termenul a fost prelungit până pe 12 iunie. Cei care au respectat acest termen au un singur pas înainte de a primi fondurile de la stat în conturile lor.

Subvenții APIA 2024. Fermierii beneficiază de un termen de aproape trei luni pentru a-și semna cererile de finanțare depuse până pe 12 iunie. Majoritatea solicitanților au trimis aceste cereri telefonic, ceea ce înseamnă că documentele nu au fost semnate de către aceștia, iar declarațiile din cereri nu sunt asumate.

Există, totuși, și fermieri care au depus cererile în format electronic, având posibilitatea să le semneze în același timp. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să întreprindă alte demersuri până când fondurile le vor fi virate în conturi.

Ce trebuie să facă fermierii care au depus cererea unică de plată

Subvenții APIA 2024. Fermierii care au depus cererile de finanțare exclusiv telefonic trebuie să se prezinte pentru a le semna până la data de 30 septembrie 2024, la centrul APIA local sau județean corespunzător. În absența semnăturii, fermierii solicitanți riscă să fie excluși de la plata subvenției.

Procesul de plată va începe începând cu data de 16 octombrie 2024.

”După ce ați închis cererile, cei care ați discutat doar telefonic cu salariații APIA, până în data de 30 septembrie trebuie să și semnați aceste cereri. Într-adevăr, sunt și persoane care le-au semnat electronic, greoi, dar sunt câteva sute de fermieri care depun și așa.

Dar cei care trebuie să semnați aceste cereri fizic, până în 30 septembrie trebuie să mergeți să le semnați, pentru că cererea care nu este semnată vă garantez că nici una nu va intra la plată în data de 16 octombrie.

Este o obligativitate a fermierului să își asume ceea ce a declarat la APIA, astfel încât să poată să-și primească și banii pe care îi merită pentru munca depusă”, a precizat Adrian Pintea, potrivit agro-tv.ro.

Câți bani îți să statul dacă îți produci propriile furaje

Între noile scheme de plată derulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în anul 2024 se numără și intervenția PD-26 – Sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz.

Subvenția pentru porumbul destinat silozului va fi acordată în cuantum de aproximativ 230 de euro pe hectar, însă numai fermierilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Pentru a beneficia de suma de 230 de euro pe hectar din partea statului, fermierul trebuie să dețină minimum trei vaci în exploatație și să obțină o cantitate de cel puțin 18 tone de porumb pentru siloz la hectar.

Potrivit lui Ovidiu Săvâșcă, directorul APIA Mureș, „condiția este ca fermierul care solicită sprijin trebuie să aibă minim trei UVM (Unitatea Vită Mare), în exploatație să realizeze o producție de minim 18 tone de porumb siloz la hectar, ceea ce este foarte ușor de realizat. Cuantumul este undeva la 230 euro pe hectar”.

„Și această schemă începând cu 2024 vine cumva în sprijinul fermierilor care activează pe zona de zootehnie. Știm cu toții, cel mai afectat șeptel este cel din sectorul bovine, cu o scădere drastică în ultimii an”, mai precizat el, potrivit agro-tv.ro.