Operatorul aerian chinez Hainan Airlines va veni la București să recruteze stewardese. Compania și-a propus să angajeze 200 de însoțitori de bord din București, Budapesta și Praga.
Compania aeriană Hainan Airlines a fost fondată în 1993 și are rute care acoperă China, Asia, Europa si America de Nord, cu peste 600 de rute domestice și internaționale în peste 90 de orașe de pe glob, informează site-ul vreausafiustewardesa.ro
Potrivit sursei citate, interviul Hainan Airlines de la București va avea loc pe 17 septembrie, iar condițiile pentru a deveni însoțitoare de bord sunt următoarele:
· vârsta cuprinsă între 21 și 35 de ani; pentru stewardese cu experiență se acceptă vârsta cuprinsa între 21 si 40 de ani
· să atingi 212 cm pe vârfuri
· fără tatuaje, cicatrici sau piercing-uri la vedere
· minim diplomă de liceu
· fluență în engleză, scris și vorbit
· fire prietenoasă, abilități de lucru în echipă, flexibilă
· stare excelentă de sănătate
· disponibilitate de relocare în Beijing, China
Data limită pentru înscriere, potrivit vreausafiustewardesa.ro, este 27 august.
Ce salariu vei primi ca stewardesă Hainan Airlines
- Salariul de 1700€: salariu de bază + ore de zbor
- Concediu 30 zile pe an
- Asigurare medicală
- Prioritate la zboruri pe rute internaționale