Problema termoficării și a rețelei de apă caldă din Capitală s-a adâncit în ultimii ani. Unii bucureșteni s-au confruntat cu situații fără precedent, iar primarul Nicușor Dan își dorește ca această problemă să fie rezolvată, însă înainte de acest lucru, există niște reguli.
În urmă cu șapte luni, Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de 954, respectiv circa 23%.
În ceeea ce privește valoarea finanțării nerambursabile acordate prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), aceasta se ridică la 300 milioane euro.
Acest contract vine însă și el cu o serie de reguli. Mai exact, în contextul în care proiectul este finanțat din fonduri UE nerambursabile, PR-ul este o achiziie obligatorie, potrivit legislației europene în vigoare.
Astfel, municipiul București a lansat o procedură de achiziție publică prin care vrea să contracteze servicii de informare și publicitate pentru proiectul reabilitării sistemului centralizat de termoficare al Capitalei.
”Activitățile de informare și publicitate ale proiectului finanțat în cadrul POIM 2014-2020 au rolul de a asigura informarea publicului în privința sprijinului financiar acordat din fonduri europene, transparența utilizării acestora, vizibilitatea instituțiilor abilitate pentru gestionarea și implementarea programului”, fiind reglementate de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1303/2013, se arată în documentația de atribuire.
Ce trebuie să facă noul PR
În ceea ce privește sarcinile noului PR care ar urma să fie ales, caietul de sarcini aratăc că cel care va câștiga licitația va trebui să creeze, actualizeze și întrețină un site web al proiectului, să amplaseze 50 de panouri publicitare temporare în timpul lucrărilor și 50 de plăci permanente la finalizarea acestora, să realizeze 150 de autocolante, să difuzeze 27 de comunicate de presă (2 generale, la începutul și finalul proiectului, și câte unul la debutul lucrărilor pentru fiecare dintre cele 25 de tronsoane ale acestuia), precum și să producă un videoclip de prezentare a proiectului, asigurându-i un număr de cel mult 100 de difuzări.
Potrivit profit.ro, valoarea totală a contractului este estimată la circa circa 887.000 lei plus TVA, în total aproximativ 1,05 milioane lei.
Videoclipul menționat anterior trebuie să fie de 20 de secunde, urmând să fie difuzat pe un post de televiziune aflat în top 5 al audiențelor anul trecut. Pe de altă parte, comunicatele de presă trebuie publicate în publicații online cu cel puțin 3.000 de vizitatori unici pe lună.
Amintim faptul că, la începutul lunii, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat o hotărâre prin care au fost identificate terenurile publice care vor fi afectate de lucrările din cadrul proiectului de reabilitare a termoficării bucureștene finanțat din fonduri UE.
Totodată, în luna mai, primarul general Nicușor Dan a anunțat că a avut o întâlnire cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și a reinterat intenția Primăriei Capitalei de a cumpăra producătorul de energie ELCEN.
„Urmează, de comun acord cu Ministerul Energiei, pași concreți în vederea achiziției ELCEN”, a adăugat edilul.
De menționat este faptul că, Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, datorează circa 426 milioane lei producătorului de energie termică controlat de Ministerul Energiei, Electrocentrale București (ELCEN), pentru agentul termic livrat în ianuarie-aprilie anul acesta.