România, Germania, dar și alte țări din Europa au decis relaxarea măsurilor în ultimele luni, lucru care a dus treptat la o creștere alarmantă a numărului de noi infectări. În acest context, asociaţia medicilor germani specializaţi în terapie intensivă a cerut luni reintroducerea imediată a unor restricţii severe.
Medicii susțin că aceasta ar putea fi singura soluție pentru limitarea celui de-al treilea val al epidemiei de coronavirus, transmite AFP, citată de Agerpres.
Totodată, medicii germani mai preciează că impunerea de restricții ar putea avea menirea să evite un al treilea val mult mai puternic.
„După datele de care dispunem şi din cauza difuzării versiunii britanice (a virusului – n. red.), preconizăm insistent revenirea la închidere încă de acum, pur şi simplu pentru a evita un al treilea val puternic!”, a declarat Christian Karagainnidis, directorul ştiinţific al asociaţiei, la postul public de radio.
De menționat este faptul că, în prezent, în Germania continuă administrarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, conform recomandărilor Agenţiei Europene pentru Medicamente, precizează Reuters. Alte ţări au suspendat vaccinarea cu produsul respectiv din cauza unor informaţii despre efecte secundare puternice.
Un purtător de cuvânt al ministerului sănătăţii de la Berlin a insistat că riscurile în privinţa siguranţei vaccinului AstraZeneca sunt luate în serios, iar datele sunt examinate permanent. El a adăugat că paşii următori vor fi discutaţi săptămâna aceasta cu autorităţile de reglementare naţionale şi europene.
Germania și-a propus relaxarea măsurilor
Avertismentul medicilor vine după ce în urmă cu două săptămâni, cancelarul german Angela Merkel și liderii celor 16 landuri au anunțat relaxarea foarte prudentă a restricţiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19.
Mai exact, se pare că Angela Merkel a cedat în fața pesiunii tot mai mari a populației şi a accepta unele măsuri de relaxare, mizând în acelaşi timp pe milioane de teste pentru a evita un al treilea val de infectări, notează AFP.
„Ieşim dintr-o lungă perioadă de închidere şi trebuie să avansăm acum pas cu pas”, spunea Angela Merkel la acel moment.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim