După ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut imperativ partidelor parlamentare să transpună în legislaţie rezultatul referendumului din 26 mai, Călin Popescu Tăriceanu reacţionează dur şi îl acuză pe actualul preşedinte că subminează democraţia prin manipulări electorale. Liderul ALDE solicită din nou demisia lui Klaus Iohannis.
KLAUS IOHANNIS LOVEȘTE LA TEMELIA DEMOCRAȚIEI MODERNE
”Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislație opțiunea cetățenilor.”
Spunând azi asta, președintele României ne-a transmis, tuturor, un mesaj extrem de tranșant și de grav, care va trebui să ne pună serios pe gânduri.
În mandatul precedentului președinte, România a fost împinsă de statul-paralel spre un regim de republică prezidențială, fără legătură cu ceea ce se stabilise prin două Constituții votate de cetățeni.
Acum, ne aflăm la debutul unui alt experiment politic major, de-a dreptul periculos în vremurile noastre, și anume instaurarea democrației directe în locul celei reprezentative.
Statele moderne au introdus nu întâmplător mecanismul democrației reprezentative, pentru că s-a dovedit că este, de departe, cel mai eficient cu putință. Democrația reprezentativă a adus cu sine atributele statului modern, separarea puterilor în stat, votul universal, alegerea democratică a conducătorilor etc.
Mecanismul referendumului consultativ este menținut doar pentru a oferi posibilitatea de a se afla, din când în când, mai bine decât prin intermediul sondajelor, care este viziunea cetățenilor asupra anumitor probleme și e bine să fie așa.
Klaus Iohannis merge mult mai departe însă, el vrea să transforme un instrument aflat deplin la îndemâna sa în cea mai teribilă armă politică împotriva tuturor celor care au alte opinii. Klaus Iohannis a găsit metoda-minune prin care voința cetățenilor exprimată la votarea Constituției ori în alegerile parlamentare libere, voința Parlamentului ori a Curții Constituționale ș.a.m.d. să fie încălcate prin manipulări de mase și încălcări grosolane ale spiritului legii.
În urmă cu ani, o decizie a CCR a stabilit că președintele poate adresa poporului întrebări legate de orice problemă imaginabilă. Totuși, chiar Constituția stabilește că există limite ale revizuirii ori că cetățenii nu au drept de decizie în anumite probleme, cum ar fi taxele și impozitele, tratatele internaționale ori amnistia și grațierea. Interzicând dreptul cetățenilor la inițiativă legislativă pe aceste teme, Constituția, cel mai important contract social al unei societăți, pune la adăpost anumite domenii extrem de sensibile de ispita populismului.
Care ar fi, spre exemplu, răspunsul cetățenilor la un referendum pe tema eliminării tuturor taxelor?
Klaus Iohannis știa cu precizie că întrebările sale sunt neconstituționale; știa că rezultatul unui referendum nu poate ”fenta” interdicția de legiferare sus pomenită. El a vrut doar să forțeze Parlamentul ori CCR să se contrapună ”voinței poporului”, cum o numește el, și să se înfățișeze drept unicul susținător al acesteia. O manevră pur electorală de cea mai joasă speță, pentru că Iohannis are mare nevoie de dușmani imaginari în drumul spre al doilea mandat.
Nu poți forța legiferarea împotriva Constituției, dacă însăși Constituția îți interzice să legiferezi!
Atrag atenția că Tratatul de la Lisabona a inclus, și el, dreptul cetățenilor europeni – minim un milion – de a avea inițiative legislative la nivel unional. Dar, Comisia Europeană a susținut mereu și existența unui filtru al bunului simț și a respins deja unele asemenea inițiative, susținute de milioane de europeni – ultima în noiembrie – argumentând că o asemenea inițiativă trebuie ”să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și să nu contravină în mod vădit valorilor Uniunii Europene”.
Oare președintele României ar fi avut curajul să le transmită și lui Jean Claude Juncker, Angelei Merkel, lui Frans Timmermans și altor lideri occidentali că nesocotesc voința a milioane de cetățeni europeni, care ”trebuie respectată în mod obligatoriu”?
Răspunsul îl știm cu toții.
Ca atare, rămâne cum am stabilit: Klaus Iohannis, demisia imediată!”, a scris Tăriceanu pe Facebook.