Scandal monstru pe scena politică. Partidul Mișcarea Populară solicită urgent demisia lui Sorin Grindeanu de la ANCOM. Ce acuzații îi aduc cei de la PMP și cum s-a ajuns într-o astfel de situație?
Solicitarea PMP privind demisia lui Sorin Grindeanu survine la scurt timp după ce acesta s-a reînscris în PSD. Cei din PMP sunt de părere că președintele ANCOM deține o funcție incompatibilă cu orice altă funcție publică și privată, iar regulile trebuie respectate.
„Domnul Sorin Grindeanu ocupă funcția de președinte al ANCOM, funcție care, conform legii de organizare a autorității respective, este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția celor didactice. Din această poziție, domnul Grindeanu nu poate participa în niciun fel la viața politică a unui partid politic. Mai plastic fie spus, nu poate fi ”și popă, și hoț”. Trebuie să părăsească de urgență această funcție.
ANCOM este o autoritate națională cu o importanță deosebită în relația cu Comisia Europeană, iar România s-a obligat încă din perioada de pre-aderare ca această instituție să respecte principiile proporţionalităţii, nediscriminării, transparenţei şi deplinei obiectivităţi. Este pentru prima oară când România înregistrează o situație în care președintele ANCOM participă activ la viața politică a unui partid politic, deși legea interzice acest lucru.”, arată PMP.
Ciolacu trebuie să respecte legea
În același timp, liderii PMP îi solicită, lui Marcel Ciolacu să respecte legea și fac apel la el să nu incerce sa justifice incaldarea legii facand trimitere la prevederea conform careia legea da termen de trei luni pentru rezolvarea incompatibilitatii.
„Prevederea este valabila doar la numirea in functie, conform practicii legislative. Domnul Grindeanu participa fatis la viata politica a PSD de mai mult de trei luni. PMP va solicita ferm sa puneti capat acestei situatii inadmisibile si, fie sa solicitati domnului Sorin Grindeanu sa demisioneze din functia de presedinte ANCOM, fie sa-l demiteti din aceasta functie, intrucat ANCOM este autoritate publica sub control parlamentar, iar legea prevede ca presedintele ANCOM poate fi demis daca nu mai indeplineste criteriile prevazute de lege sau cand, prin actiunile sale, afecteaza in mod grav independenta functionala a autoritatii”, mai indica sursa citata.
PMP mai precizează că Marcel Ciolacu conduce Camera Deputatilor, iar Senatul este condus de un alt membru PSD si anume Robert Cazanciuc.
„Nimic nu va opreste sa puneti in aplicare prevederile legale. Nu promovati de la cel mai inalt nivel al Legislativului Romaniei practica sfidarii legii.
Constitutia Romaniei statueaza ca nimeni nu e mai presus de lege, deci nici Dumneavoastra nu puteti fi, cu atat mai mult cu cat un presedinte al Camerei Deputatilor si al unui partid politic trebuie sa fie un model al respectarii legii pentru alegatorii sai si pentru societate”, încheie reprezentantii PMP.