Se cere demiterea ministrului Agriculturii. A fost depusă o moțiune simplă împotriva lui Petre Daea

Sursă: Facebook, Guvernul României

Petre Daea are parte de vești proaste. USR și Forța Dreptei au depus miercuri, 12 aprilie, o moţiune simplă la Camera Deputaţilor, în care au cerut demiterea lui din poziția de ministru al Agriculturii.

Așadar, deputaţii USR şi cei de la Forţa Dreptei au depus la Camera Deputaților o moțiune simplă, intitulată „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”.

„Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate”, este scris în textul moţiunii.

Semnatarii lansează acuzații grave la adresa ministrului

De asemenea, semnatarii susțin că Petre Daea „este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare” şi a „rămas neschimbat”, chiar dacă a mai fost ministru de două ori.

„Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru ‘nea Petrică’ Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii – tot obligaţii.

Dacă erau aşa utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul. Altfel, în ce priveşte agricultura, Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu: a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina. Eşec pe linie”, au susținut deputații.

Deputații spun că fermierii români au nevoie de răspunsuri

Totodată, aceştia menţionează și că „ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor” în cazul crizei cerealelor din Ucraina a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea.

„La un an de la începutul războiului în Ucraina, datele arată nu doar că cerealele ucrainene au tranzitat România, dar au fost şi achiziţionate de ţara noastră la preţuri mici. În consecinţă, reprezentanţii agricultorilor vorbesc despre un dezastru pentru fermierii români, respectiv pierderi de miliarde.

Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea despre cum vor fi sprijiniţi de stat pentru a-şi recupera o parte din pierderile de anul trecut, dar şi despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc. În plus, în funcţie de soluţia pe care o va găsi, ministerul trebuie să se asigure că nu vor creşte preţurile la produsele alimentare finale, va trebui să existe un echilibru între ce şi cât se cumpără din aceste cereale şi cum se vor reflecta toate acestea în preţul la raft pentru români”, au susținut iniţiatorii moţiunii.

Semnatarii critică programul „Tomata”

Semnatarii fac referire şi la programul guvernamental „Tomata”, susținut că acesta este „bun doar pe hârtie”.

„Programul guvernamental Tomata este bun doar pe hârtie. În realitate, ţara noastră este cea mai mare piaţă de desfacere a tomatelor produse în Turcia. Dacă ne uităm şi la etichetele de pe celelalte fructe şi legume, realizăm că supermarketurile româneşti sunt de fapt aprozare internaţionale. Deşi prin programul Tomata guvernul dă subvenţii din anul 2017 – de pe vremea lui Dragnea – în 2022, România a importat roşii din Turcia în valoare de 65 de milioane de euro.

Aşadar, putem spune că ‘Tomata de Turcia’ este marca ministrului Daea. Tomata de guvern nu este decât o nouă hoţie. Din banii de la Guvern au răsărit mai multe dosare penale decât sere cu roşii. Vă cerem, domnule ministru Daea, să ne prezentaţi astăzi rezultatele programului guvernamental Tomata, de la începutul acestuia şi până în prezent. Vrem să aflăm dacă jaful din banii publici alocaţi pentru investiţii a continuat şi în mandatul dumneavoastră şi al domnului Chesnoiu”, au conchis semnatarii.