DIICOT și Poliția Română au efectuat peste 420 de percheziții în cadrul operațiunii „Ziua Z”. În urma acestora, au fost reținute peste o sută de persoane, peste jumătate dintre acestea fiind arestate. Iată ce au confiscat oamenii legii de la infractori.
DIICOT și Poliția Română, percheziții în cadrul operațiunii „Ziua Z”
În perioada 15-17 octombrie, DIICOT și Poliția Română au efectuat peste 420 de percheziții pentru destructurarea mai multor grupări în cadrul operațiunii „Ziua Z”. Peste o sută de persoane au fost reținute, dintre care 65 au fost deja arestate. Au fost confiscate cantități semnificative de droguri, bani, arme, automobile de lux și dispozitive de stocare.
DIICOT și IGPR au comunicat vineri că, în perioada 15-17 octombrie 2024, sub denumirea „Ziua Z”, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române și al Poliției de Frontieră, au executat peste 420 de mandate de percheziție.
Aceste acțiuni au avut ca scop destructurarea unor grupări infracționale organizate specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și minori, trafic de migranți, pornografie infantilă și criminalitate informatică.
Peste 9,2 kilograme de droguri de mare risc au fost confiscate
Sursele citate au raportat că au fost identificate și confiscate peste 9,2 kilograme de droguri de mare risc și de risc, sub formă de substanțe cristaline, pulverulente și vegetale.
De asemenea, au fost ridicate peste 375 de doze de substanțe psihoactive, aproximativ 500 de timbre LSD și comprimate ecstasy, cântare electronice, grindere, țigarete confecționate artizanal, precum și instrumente utilizate pentru ambalarea și consumul drogurilor.
În plus, au fost confiscate 7 arme neletale, telefoane mobile, unități PC, laptopuri și alte dispozitive de stocare a datelor.
Totodată, au fost indisponibilizate aproximativ 58.500 de articole pirotehnice și 165.000 de țigarete provenite din contrabandă, împreună cu 3,3 kilograme de bijuterii din aur și 6 ceasuri de lux.
În același context, au fost identificate și confiscate sume de 635.000 lei, 163.000 euro, 3.000 dolari și 2.000 lire sterline. A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a 10 autoturisme, 3 imobile și un teren.
Sursele citate au raportat că, în urma administrării probatoriului, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus reținerea a 103 inculpați și măsura controlului judiciar pentru 38 de inculpați. Până la acel moment, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalelor au decis arestarea preventivă a 65 de inculpați și arestarea la domiciliu a altor 2 inculpați, iar instanțele urmau să se pronunțe în legătură cu toate propunerile formulate.