Se confiscă mijloacele de transport în cazul infracțiunilor silvice, o măsură care ridică întrebări fundamentale asupra constituționalității sale. Analiza acestei dispoziții legale evidențiază nevoia de echilibru între protecția mediului și respectarea dreptului de proprietate.
Se confiscă mijloacele de transport
Discuția asupra confiscării mijloacelor de transport, conform art. 68 alin. 22 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, ridică probleme juridice semnificative.
Potrivit acestei reglementări, „sunt supuse confiscării mijloacele de transport materiale lemnoase și orice alte bunuri care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea infracțiunii prevăzute la alin. (21)”.
Această infracțiune implică transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m³, fără documentele specifice. Aceasta se sancționează cu amendă sau închisoare, însoțită de confiscarea materialelor lemnoase implicate.
„Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, in volum de peste 10 m3, neinsotite de documentele specifice de transport prevazute la alin. (1), constituie infractiune si se sanctioneaza cu amenda sau cu inchisoare de la 6 luni la un an si cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.”
Dispoziții derogatorii și confuzie juridică
În acest context, legiuitorul a adoptat măsuri derogatorii privind confiscarea, stabilind o veritabilă dispensa de proporționalitate.
Cu toate acestea, interpretarea acestor prevederi de către organele judiciare este adesea considerată eronată, ceea ce duce la aplicări greșite în cazurile de transport ilegal de lemn. Justițiabilul se va confrunta, în prealabil, cu măsura asiguratorie a sechestrului asupra mijlocului de transport, chiar înainte de a fi dovedită infracțiunea.
Obligația impusă organelor judiciare prin dispozițiile articolului 68 alineatul 22 din Legea nr. 46/2008 este, în opinia avocaților Răzvan Doseanu și Ștefan Moisa, interpretată greșit și, în consecință, aplicată incorect de către autoritățile judiciare implicate în soluționarea cazurilor referitoare la transportul ilegal al materialelor lemnoase, potrivit luju.ro.
Sechestrul asupra mijloacelor de transport: O interpretare problematică
Recent, a fost observat un raționament care consideră instituirea sechestrului asupra mijlocului de transport ca fiind „obligatorie”.
Acest raționament sugerează o confuzie între cerințele proporționalității și cele ale necesității în măsurile asiguratorii. Astfel, se constată o insuficientă distincție între interesul general și protecția dreptului de proprietate, ceea ce contravine articolului 44 din Constituție și Protocolului nr. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului.
Nevoia de criterii clare pentru confiscare
Orice ingerință asupra dreptului de proprietate trebuie să respecte anumite condiții: să fie prevăzută de lege, să aibă un scop legitim și să fie proporțională.
Așa cum a fost menționat în doctrina națională:
„Deși există o legătură strânsă între cele două exigente, necesitatea nu presupune automat și existența proporționalității. Dacă legea impune luarea măsurii asiguratorii, organul judiciar care verifică această măsură nu mai este ținut de aprecierea oportunității, însă este obligat să efectueze un examen al proporționalității”.
Aceasta implică faptul că, în absența unor criterii clare, aplicarea măsurilor asiguratorii poate deveni arbitrară.
Intervenția necesară a instanțelor de contencios constituțional
Este evidentă necesitatea intervenției instanțelor de contencios constituțional pentru a clarifica aceste aspecte. În acest sens, Decizia nr. 179/2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 13 și 14 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, precum și ale art. 41 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a fost o hotărâre importantă.
Prin această decizie, a fost admisă excepția de neconstituționalitate, ceea ce a condus la stabilirea caracterului neconstituțional al dispozițiilor art. 19 alin. 13 din Legea nr. 171/2010, în forma modificată prin art. I pct. 26 din OUG nr. 51/2016.
Conform acestui text de lege, „mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul de materiale lemnoase fără aviz de însoțire și/sau fără cod online sau offline, după caz, generat de aplicațiile SUMAL, pentru situațiile în care emiterea codului online sau offline este obligatorie, se confiscă (…)”.
Această decizie a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru transportul nelegal de lemn.
Critici legate de legislația actuală
Deși este evident că discutăm despre două exigente distincte — contravenție și infracțiune — este important de menționat că sancțiunea contravențională complementară a confiscării, considerată neconstituțională, prezintă similitudini cu măsura de siguranță a confiscării speciale, conform Codului penal. Curtea a subliniat că, deși natura lor este diferită, aceste sancțiuni au în comun efectul de a deposedare a persoanei care încalcă legislația contravențională sau penală de bunurile utilizate în comiterea faptei sau dobândite în urma acesteia.
În contextul criticilor menționate anterior, este relevant să ne întrebăm cum se leagă acestea de problema de drept referitoare la dispozițiile art. 68 alin. 22 din Legea nr. 46/2008. Judecătoria Bistrița — Secția civilă a răspuns la această întrebare, susținând că prevederile legii speciale, în special Legea nr. 171/2010, nu conțin criterii pentru aprecierea oportunității aplicării sancțiunii complementare a confiscării mijloacelor de transport în raport cu circumstanțele fiecărei contravenții în parte. Astfel, aplicarea măsurii complementare se realizează ope legis, fără posibilitatea de evaluare din partea agentului constatator.
Această critică formulată de instanța națională este extrem de importantă, deoarece evidențiază o deficiență legislativă similară în domeniul penal, prezentă și în art. 68 alin. 22 din Legea nr. 46/2008. Aceasta se referă la lipsa unor criterii care să permită organului judiciar aplicarea, în mod concret, atât a măsurii asiguratorii a sechestrului — anticipând o soluție legală și temeinică de restituire a bunurilor către titularul dreptului de proprietate, cu obligația de păstrare până la finalizarea procesului — cât și a eventualei măsuri de siguranță a confiscării speciale, respectând principiul proporționalității între măsura aplicată și gravitatea faptei, precum și circumstanțele persoanei care deține bunul în discuție.
Proporționalitate în măsurile asiguratorii
Proporționalitatea măsurii confiscării ar trebui să fie atinsă prin stabilirea unor criterii valorice. Acest lucru ar implica că confiscarea mijloacelor de transport ar trebui să fie posibilă doar în cazul repetării infracțiunii, stabilind o prezumție de cunoștință. Deciziile CEDO reafirmă importanța unui raport rezonabil de proporționalitate în astfel de cazuri.
Izul neconstituțional provine tocmai din acest neajuns, deoarece respectarea dreptului de proprietate implică o obligație care trebuie asumată atât în procesul de legiferare, cât și de către organele judiciare care aplică măsura prevăzută de lege. O potențială soluție în acest sens ar putea fi derivată din practica instanțelor naționale, care susțin că „proporționalitatea măsurii confiscării ar putea fi realizată prin stabilirea unor criterii valorice, condiționând confiscarea autovehiculului unui terț doar în cazul în care acesta a fost folosit la comiterea faptelor de cel puțin două ori, ceea ce ar echivala cu o prezumție de cunoaștere”.
În Hotărârea CtEDO din 6 noiembrie 2008, în cauza Ismayilov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că „instanța trebuie să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a utiliza bunurile sale, pentru a evita impunerea unei sarcini individuale excesive”. În aceeași direcție, instanța de contencios constituțional a concluzionat că, deși în cadrul Legii nr. 171/2010, sancțiunea complementară a confiscării are caracter imperativ și obligatoriu, acest atribut trebuie să fie subordonat, printre altele, principiului proporționalității, având în vedere că sancțiunea confiscării constituie o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al titularului.
De asemenea, în Hotărârea CtEDO din 26 februarie 2009, în cauza Grifhorst împotriva Franței, instanța a afirmat că „statele au dreptul să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general, însă trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat”. Este evident că, în acest context al „utilizării bunurilor”, se include și domeniul confiscării, deoarece, prin natura sa, confiscarea implică o privare de proprietate, conform art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Relevanța criticilor aduse de instanțe
Instanța de contencios constituțional a susținut că prevederile actuale nu respectă un just echilibru între cerințele comunității și drepturile individuale.
Afirmând că „textul de lege criticat nu asigură un just echilibru”, instanța subliniază contrarietatea acestuia cu articolele relevante din Constituție. Astfel, se pune în discuție constituționalitatea actualelor reglementări, având în vedere că acestea afectează drepturile proprietarilor.
Revenind la criticile formulate de instanța de contencios constituțional, aceasta a opinat corect că „textul de lege criticat nu asigură un just echilibru între exigentele generale ale comunității referitoare la protecția fondului forestier național și dreptul fundamental de proprietate al contravenientului, respectiv al terțului proprietar al bunului folosit în vederea săvârșirii contravenției.”
Din această perspectivă, se încalcă atât dispozițiile art. 1, paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și prevederile art. 44, alin. 8 din Legea fundamentală.
Prin decizia nr. 486/18.05.2021, Secția penală a ICCJ a stabilit că, în astfel de situații, controlul instanței este limitat la evaluarea proporționalității măsurii, comparând scopul urmărit prin instituirea acesteia cu restrângerea drepturilor persoanei acuzate și, eventual, cu efectele produse asupra situației patrimoniale a acesteia.
Decizia nr. 15/C din 08.03.2022 a Curții de Apel Oradea a subliniat că caracterul obligatoriu al măsurii asiguratorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării acesteia cu ocazia verificării periodice, dacă organul judiciar consideră că măsura procesuală nu mai respectă testul proporționalității.
De asemenea, prin Decizia nr. 260 din 20.04.2022, Secția penală a ICCJ a stabilit că, deși dispunerea măsurilor asiguratorii este obligatorie ope legis, acestea nu pot fi menținute sine die, fără a se analiza scopul și proporționalitatea acestora în raport cu durata ingerinței asupra dreptului de dispoziție al bunurilor.
Necesitatea modificării legislative
În contextul actual, este evidentă necesitatea unei intervenții legislative. Legiuitorul ar trebui să instituie criterii clare pentru confiscarea mijloacelor de transport folosite la transportul materialelor lemnoase. De asemenea, o soluție ar putea fi eliminarea acestei prevederi, așa cum se propune în noul Cod silvic, care abordează în mod diferit măsurile asiguratorii și confiscarea.
Regimul propus al confiscării
Conform noilor reglementări propuse, confiscarea materialelor lemnoase va urma o procedură specifică, în care bunurile confiscate vor fi gestionate de ocoalele silvice. Aceasta ar putea asigura o mai bună gestionare a bunurilor confiscate și o respectare mai riguroasă a dreptului de proprietate, reducând astfel riscurile de neconstituționalitate.
De lege ferenda, considerăm că este necesară o intervenție a legiuitorului. Aceasta ar putea consta fie în stabilirea unor criterii de individualizare a sancțiunii confiscării mijloacelor de transport utilizate pentru transportul materialelor lemnoase, având în vedere natura și gravitatea faptei, fie în eliminarea prevederii confiscării mijloacelor de transport ca fiind neconstituțională. Această eliminare este în acord cu ceea ce se dorește prin Proiectul de lege privind noul Cod silvic, care abordează separat regimul măsurilor asiguratorii și confiscarea.
Art. 146. Regimul măsurilor asiguratorii și confiscarea
(1) Materialele lemnoase rezultate ca urmare a săvârșirii unor fapte ce pot fi încadrate ca infracțiuni conform prezentei legi se confiscă în natură sau prin echivalent. În cazul confiscării în natură, materialele lemnoase se ridică și se predau în custodie ocolului silvic care are sediul social cel mai apropiat de locul constatării, acesta fiind obligat să le preia. Transportatorul este obligat să transporte materialele lemnoase confiscate la locul de predare în custodie, indicat de agentul constatator. În cazul confiscării prin echivalent, calculul contravalorii materialelor lemnoase se face la prețuri de referință, pe specii și sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulație a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului Autorității, pe baza prețului pieței, rezultat prin calcularea mediei ultimelor prețuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.
(2) Produsele din lemn obținute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârșirii unor fapte care sunt încadrate ca infracțiuni potrivit prezentei legi, se retrag și, după caz, se recheamă imediat de pe piață.
(3) Ocoalele silvice au obligația înființării cel puțin a unui depozit/depozit temporar, cu obligația asigurării unui spațiu destinat preluării și depozitării materialelor lemnoase ridicate/confiscate.
(4) În cazul săvârșirii faptelor prevăzute la art. 139, 144 și 145, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.
(5) În cazul în care se dispune măsura sechestrului asupra materialelor lemnoase, sunt aplicabile, după caz, dispozițiile art. 2521 – 2524 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) sunt produse perisabile și se valorifică de către custozi în condițiile Regulamentului privind valorificarea lemnului din terenurile FFN proprietate publică, prevăzut la art. 109 alin. (1); prețurile de pornire la licitație sunt cele din lista prețurilor de referință, pe specii și sortimente stabilite anual, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, stabilită anual de Autoritate, denumită în continuare Lista prețurilor de referință.
(7) Sumele rezultate din valorificarea materialelor lemnoase în condițiile alin. (6), din care se scad cheltuielile ocazionate custodelui de manipulare și/sau valorificare, se depun într-un cont bancar indicat de organul de urmărire penală.
