Dr. Cristian Paparău dezvăluie motivul pentru care șoferii care au băut alcool în seara precedentă pot avea rezultate pozitive la etilotest

Potrivit medicului Cristian Paparău, chiar dacă dormi șapte-opt ore, este posibil să fii depistat pozitiv la un test de alcoolemie. Medicul a detaliat într-un video publicat pe pagina sa de Facebook motivul pentru care șoferii care au băut alcool în seara precedentă pot avea rezultate pozitive la un eventual test cu etilotestul.

Medicul a subliniat un aspect îngrijorător referitor la consumul de alcool, menționând că a întâlnit numeroase persoane care beau până târziu în noapte, adesea până la ora 23:00 sau 24:00, și nu se referă la consumul moderat, cum ar fi un pahar de vin. Acesta a explicat că, a doua zi dimineața, la ora 7:00, aceste persoane se trezesc și pleacă cu mașina, indiferent de obligațiile pe care le au.

 „Am întâlnit multe persoane care consumă alcool până târziu în noapte, să zicem ora 23:00, 24:00, și când vorbim de consum nu mă refer la un pahar de vin, iar a doua zi dimineață, la 7:00, se trezesc și pleacă cu mașina, acolo unde au treabă”, a transmis acesta.

Recomandările medicului legist pentru a evita sancțiunile pentru alcool

Deși ar părea că intervalul de timp este adecvat pentru eliminarea alcoolului din organism, medicul legist Cristian Paparău atrage atenția că acești șoferi riscă să rămână fără permis în cazul unui control efectuat de poliție.

„Ei bine, cred că acel interval, de șase-șapte ore, nu este suficient pentru a metaboliza întregul alcool ingerat și există mari șanse ca un eventual test al alcoolului pur în aerul respirat să iasă pozitiv. Cel mai probabil și valoarea din sânge a alcoolului va fi una pozitivă.”, susține doctorul în videoclip.

Medicul a recomandat tuturor persoanelor care consumă alcool până târziu în noapte să aștepte un interval de cel puțin 10-12 ore între ultimul consum de alcool și momentul în care se urcă la volan.

„Le recomand tuturor celor care consumă alcool până târziu în noapte să aibă măcar un interval liber de 10-12 ore de la ultimul consum, până în momentul în care se vor urca la volan.”, a concluzionat acesta.

Se menționează că, conform articolului 336 din Codul Penal, în vigoare din 1 iulie, conducerea unui vehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și cu interzicerea unor drepturi.

„Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”