Se confiscă plăcuțele de înmatriculare pe loc! Informația dimineții pentru șoferii din România

placute de inmatriculare

Sursă: Dreamstime

Se confiscă plăcuțele de înmatriculare! Șoferii trebuie să fie atenți atunci când vine vorba de Inspecția Tehnică Periodică (ITP). Aceasta este obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice.

Se confiscă plăcuțele de înmatriculare! În timpul Inspecției Tehnice Periodice se măsoară noxele, se verifică sistemul de direcție, de frânare și fluxul de lumină al mașinii. Totuși, mai mulți șoferi sunt prinși de către polițiști cu ITP-ul expirat.

În cazul în care vei fi prins într-o astfel de situație, amenda este destul de mare.

Amenda este destul de mare dacă vei circula cu ITP-ul expirat

În cazul în care vei circula cu ITP-ul expirat, amenda este destul de mare. Suma este cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei. Mai mult, îți va fi reținut și certificatul de înmatriculare al mașinii, iar plăcuțele vor fi confiscate.

Poliția eliberează o dovadă fără drept de circulație și reține talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Astfel, șoferul poate deplasa mașina doar pe platformă.

Inspecția Tehnică Periodică trebuie făcută la fiecare doi ani pentru mașinile care au până în 12 ani și la 1 an pentru cele care au depășit această vârstă. În cazul mașinilor de transport persoane, taxi și ride sharing, ITP-ul se face la 6 luni.

În cazul în care mașina este respinsă de service în momentul ITP-ului, șoferul are 30 de zile pentru a repara deficiențele. Termenul pentru efectuarea primei inspecții se socotește de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecție tehnică periodică, de la data celei precedente.

Prețul variază în funcție de mai mulți factori

Prețul pentru inspecția tehnică periodică poate fi între 110 și 250 de lei și variază în funcție de service-ul ales pentru realizarea ITP, dar și de tipul autoheviculului. Amintim că sunt necesare următoarele acte pentru a face ITP-ul:

  • Certificat de înmatriculare al autovehiculului (talonul auto) – original sau, după caz, autorizația provizorie de circulație;
  • Actul de identitate al conducătorului auto – original;
  • Poliță RCA (Asigurare de Răspundere Civilă Auto) valabilă la data inspecției – original;
  • Cartea de identitate a autovehiculului (CIV) – original-securizată de RAR;
  • În cazul în care proprietarul este o societate de leasing se acceptă copie după cartea de identitate a autovehiculului ștampilată de proprietar cu mențiunea „conform cu originalul”.

Inspecția tehnică periodică este reglementată Legea nr. 167/2003 pentru aprobarea OG nr. 81/ 2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosința conform destinației, cu modificările și completările ulterioare.