Mediul de afaceri se declară revoltat de un proiect legislativ care ar putea transforma curțile private în spații verzi publice. Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES) consideră că inițiativa riscă să încalce Constituția, să încurajeze exproprierea abuzivă și să afecteze grav drepturile de proprietate.

Într-un document oficial transmis Parlamentului, FIDES solicită retragerea proiectului de lege, acuzând lipsa de oportunitate, legalitate și temei juridic.

Mediul de afaceri cere retragerea unui proiect legislativ controversat

Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES) critică dur inițiativa legislativă B532/2024, ce prevede abrogarea unui alineat din Legea nr. 24/2007.

Potrivit unui document transmis președinților celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanții mediului de afaceri consideră că proiectul riscă să aducă grave încălcări ale dreptului la proprietate privată și să creeze premisele unei „naționalizări mascate” a terenurilor.

Naționalizarea ascunsă, riscuri majore pentru proprietarii de terenuri

FIDES avertizează că abrogarea alineatului (9) din articolul 18 al Legii nr. 24/2007 ar transforma curțile private destinate construcțiilor în spații verzi publice.

Această modificare ar însemna, în opinia lor, o confiscare abuzivă a terenurilor private.

„Constatăm că prin promovarea unei astfel de inițiative legislative, s-ar consfinți nu doar o confiscare abuzivă a terenurilor înregistrate drept curți-construcții, ci autoritățile administrației publice locale s-ar degreva, în mod ilegal, de obligațiile stabilite în sarcina acestora, cu privire la întreținerea și amenajarea terenurilor având destinația de spații verzi (imobile afectate de uz si interes public), în detrimentul proprietății private.

Tot la acest capitol, subliniem faptul că, ținând cont de caracteristicile dreptului de proprietate publică (drept inalienabil, imprescriptibil si insesizabil)”, subliniază FIDES.

Mai mult, se acuză faptul că această măsură ar elibera autoritățile locale de responsabilitățile privind amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.

„Menținerea spațiilor verzi în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale va avea ca rezultat imposibilitatea înstrăinării unor astfel de imobile și menținerea destinației atribuite terenurilor în cauză”, au adăugat reprezentanții federației.

Impactul ecologic: „Iarba din curți agravează poluarea”

Reprezentanții FIDES atrag atenția asupra implicațiilor ecologice ale inițiativei. Ei contestă utilitatea transformării curților private în spații verzi, considerând că aceasta ar agrava problemele de mediu.

„Presupusele spații verzi din curțile oamenilor, ocupate preponderent de iarbă, nu rezolvă, ba chiar agravează problemele de mediu. Promovarea permanentă a confuziei legate de includerea terenurilor private în registrele locale ale spațiilor verzi dăunează însuși argumentului legitim privind nevoia imperativă a asigurării condițiilor de mediu optime pentru cetățeni.

Realitatea demonstrează că majoritatea terenurilor curți-construcții nu sunt ocupate de vegetație specifică și utilă nevoii de eliberare a oxigenului în procesul de fotosinteză, iarba aflată, de regulă, pe ele, eliberând mai mult dioxid de carbon în ciclul ei de viață, prin putrefacție, decât oxigen, prin comparație cu arborii, al căror rol este, într-adevăr, unul benefic”, explică Federația.

De asemenea, FIDES consideră că această măsură creează confuzie și subminează argumentele legitime privind necesitatea spațiilor verzi. Ei solicită autorităților o analiză detaliată și o abordare responsabilă pentru a nu afecta mediul și drepturile proprietarilor.

Un precedent juridic periculos, proprietatea privată, expusă riscurilor

Un alt punct criticat de FIDES este precedentul juridic periculos pe care l-ar putea crea această lege. Federația susține că obligarea proprietarilor privați să contribuie cu propriile terenuri la spațiile verzi contravine legislației interne și europene.

Această inițiativă legislativă deschide calea unor abuzuri, prin obligarea persoanelor fizice și juridice să asigure utilitate publică cu propriul patrimoniu, încălcând principiile fundamentale ale dreptului de proprietate, avertizează reprezentanții.

De asemenea, aceștia punctează și defectele tehnice ale proiectului legislativ.

„Din punct de vedere al elementelor de tehnică legislativă întrebuințate, instituția abrogării poate fi utilizată, în conformitate cu prevederile art. 65, aln. 1 din Legea nr. 24/2000, În mod evident, nu este cazul textului supus dezbaterii, întrucât alineatul ce se dorește a fi eliminat nu contravine unor noi reglementari propuse a fi aprobate, scopul inițiativei fiind strict de a exclude dispozitiile art. 18, alin. (9) din cuprinsul Legii nr. 24/2007.

O altă posibilitate întemeiată ar fi fost în cadrul operaţiunilor de sistematizare şi unificare a legislaţiei, caz în care s-ar fi putut elabora şi adopta acte normative de abrogare distincte. După cum reiese, cu evidență, inițiativa care face obiectul prezentei analize nu are ca obiect sistematizarea si unificarea legislatiei” susțin investitorii.

Un demers controversat inițiat de Cătălin Teniță

Știripesurse anunță că proiectul de lege a fost inițiat și este susținut de fostul deputat REPER Cătălin Teniță, cunoscut pentru alte inițiative controversate în domeniul legislativ.

Anterior, o propunere similară avansată de Nicușor Dan a fost respinsă de Consiliul Economic și Social pe motive de neconstituționalitate.

Investitorii subliniază că astfel de inițiative pun în pericol securitatea juridică a proprietății private și afectează dezvoltarea sustenabilă a economiei.