Opt turnuri de birouri, grupate în cinci proiecte distincte, se află în diferite etape de construcţie în Bucureşti şi vor aduce proprietarilor venituri din chirii de peste 33 mil. euro, potrivit calculelor Capital.
Dezvoltatorii imobiliari au prins curaj anul acesta şi au început să construiască din nou turnuri de birouri. Grecul Ioannis Papalekas, AFI Europe, S Immo, CA Immo şi antreprenorul belgian Yves Weerts au pregătit circa 300 mil. euro pentru construcţia a cinci proiecte care includ clădiri cu o înălţime de peste 12 etaje.
Cele 16 turnuri de birouri care funcţionează deja în Bucureşti au o pondere de circa 14% în stocul modern de spaţii de birouri de clasa A, care, conform consultanţilor JLL România, a ajuns la 2,67 mil. mp. Dacă cele cinci proiecte, aflate acum în diferite stadii de dezvoltare, ar fi construite astăzi, ponderea acestora ar creşte la peste 20%.
Brokerii de la CBRE prognozează că vom încheia anul cu 16 proiecte de birouri noi în Bucureşti, după ce în primul semestru au fost deja livrate chiriaşilor opt dintre ele. Restul imobilelor care urmează a fi finalizate în acest an au o suprafaţă cumulată de circa 138.500 mp, ceea ce ridică suprafaţa totală livrată în 2016 la peste 294.000 mp.
Suprafaţa record pusă pe piaţă în prima parte a acestui an, care este de 2,5 ori mai mare decât cea din întreg anul 2015 – conform JLL, a condus la creşterea gradului de neocupare al clădirilor de birouri până la 13,5%.
Aproape jumătate din totalul spaţiilor de birouri deja livrate în acest an se află în zona de Nord a Capitalei, în cele trei mari proiecte dezvoltate aici şi anume: Globalworth Tower şi Gara Herăstrău Office Building, operate de Globalworth, precum şi ultima clădire din proiectul Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska.
Din totalul birourilor anunţate până la sfârşitul acestui an, 68% sunt situate în zona metroului Pipera, mai arata datele prelucrate de CBRE. O cincime din aceste spaţii reprezintă prima fază a proiectului Metroffice, dezvoltat de Immofinanz, a cărui livrare este prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an.
Cel mai mare proprietar
Ioannis Papalekas, care deţine în portofoliul companiei sale Globalworth şase din cele mai înalte clădiri de birouri din Bucureşti, lucrează acum la încă două turnuri în cadrul proiectului Globalworth Campus din preajma staţiei de metrou Pipera. Omul de afaceri va finaliza la începutul anului viitor o primă clădire cu 12 etaje, iar până la sfârşitul primului semestru din 2017 îşi propune să pună pe piaţă şi cel de-a doilea imobil, cu o configuraţie similară. Venitul estimat de companie după construcţia acestei prime etape din proiect se ridică la 7 mil. euro, pentru a urca în trimestrul trei din 2018 la 14,7 mil. euro, odată cu încheierea lucrărilor la cea de-a treia clădire, care va avea 14 etaje. Costul de dezvoltare al întregului proiect se ridică la 120 mil. euro, din care primele două turnuri reprezintă 75%.
Primul imobil din Globalworth Campus urma să devină sediul central al Telekom România, însă operatorul de telefonie a decis să îşi prelungească contractul de închiriere cu GTC în cadrul turnurilor City Gate din zona Piaţa Presei Libere. În urma acestei decizii, Globalworth a anunţat că Telekom şi-a încălcat clauzele contractuale şi că urmează măsurile necesare protejării drepturilor sale legale şi recuperării daunelor generate de acţiunea companiei.
Proiectul lui Papalekas va avea o pondere însemnată în totalul spaţiilor de birouri aşteptate anul viitor. Datele CBRE arată că în 2017 vor fi predate nouă proiecte de birouri care însumează circa 179.000 mp. Zona de vest a oraşului are cea mai mare pondere, respectiv 34%, unde se afla cel mai mare proiect din zona, The Bridge, dezvoltat de Forte Partners. Cele două clădiri din Globalworth Campus reprezintă 31% din spaţiul aşteptat, iar zona centrală cumulează 26% din suprafaţa anunţată pentru 2017.
Explozie de birouri
Sectorul de birouri va atinge un vârf de livrări în 2018, când este prognozată finalizarea a 19 proiecte cu o suprafaţă de 433.000 mp, conform cifrelor CBRE. Numai în primăvara lui 2018 vor fi date în folosinţă patru turnuri de birouri cu o înălţime de peste 14 etaje.
Cel mai înalt dintre ele va fi Unirii View, dezvoltat de Yves Weerts pe un teren cumpărat în urmă cu opt ani de la omul de afaceri Costel Căşuneanu. Turnul este amplasat în apropiere de Piaţa Unirii, va avea o suprafaţă comercială de 18.000 mp şi o înălţime de 73 de metri, împărţită pe 18 etaje. Dezvoltatorul vizează o chirie medie de circa 15 euro/mp/lună, ceea ce prespune un venit anual de 3,2 mil. euro după ce imobilul va fi închiriat în totalitate.
Deocamdată, investitorul poartă discuţii cu potenţiali chiriaşi pentru 40% din suprafaţă. Construcţia este asigurată de firma Bog ‚Art şi are ca dată de finalizare trimestrul doi din 2018.
În aceeaşi perioadă ar trebui să fie pus pe piaţă şi turnul The Mark, amplasat la intersecţia noului Bulevard Uranus cu Calea Griviţei. Dezvoltatorul imobiliar austriac S Immo, controlat de Erste Group şi Vienna Insurance Group, lucrează deja la complexul format din două clădiri de birouri cu o suprafaţă comercială de circa 24.000 mp. Un imobil va avea 14 etaje, iar celălalt şase etaje. Până acum, S Immo a investit în achiziţia terenului şi rezolvarea problemelor juridice ale acestuia circa 20 mil. euro şi a alocat încă 45 mil. euro pentru a finaliza proiectul. Compania analizează acum ofertele de finanţare a unor bănci din Germania şi Austria pentru a susţine dezvoltarea. Investitorul ţinteşte o chirie de 18,5 euro/mp/lună, ceea ce ar asigur un venit anual de 5,6 mil. euro. Randamentul investiţional vizat de S Immo este de 8,5-9,5%.
Tot o companie austriacă, de această dată CA Immo, dezvoltă Orhideea Towers, un proiect cu o suprafaţă închiriabilă de 37.000 mp, care include două turnuri conectate între ele printr-o punte cu suprafeţe vitrate şi care vor avea 12, respectiv 16 etaje. Primul chiriaş al proiectului va fi dezvoltatorul de software financiar Misys, care din martie 2018 va ocupa o suprafaţă de 8.000 mp în cadrul proiectului. CA Immo lucrează aici cu o chirie medie lunară de 15,5 euro/mp, care va spori veniturile anuale ale companiei cu circa 6,8 mil. euro, odată ce clădirile vor fi ocupate integral.
Complexul se dezvoltă în zona de vest a oraşului, unde în 2018 va fi livrat cel mai mare volum de spaţii de birouri noi, adică 41% din totalul prognozat.
Zone noi
Dacă majoritatea dezvoltărilor noi de birouri sunt concentrate în zonele Barbu Văcărescu – Dimitrie Pompeiu şi Orhideea – Politehnica, sunt şi investitori care testează noi puncte pe harta Bucureştiului. Drumul în acest sens a fost deschis de Vastint, divizia imobiliară a grupului suedez Inter IKEA, care anul trecut a demarat construcţia complexului de birouri şi locuinţe Timpuri Noi Square.
După ce au finalizat construcţia şi închirierea celor cinci clădiri de birouri din cadrul AFI Park, care mărginesc mallul din Cotroceni, israelienii de la AFI Europe au demarat în septembrie lucrările la cel de-al doilea lor parc de afaceri din România. AFI Tech Park va fi format din două clădiri de birouri cu o înălţime de opt etaje şi un imobil turn cu 14 etaje, ce vor oferi în total o suprafaţă închiriabilă de 50.000 mp. Noul proiect va găzdui circa 5.800 de corporatişti, potrivit calculelor Capital. Amplasat în apropierea hotelului J.W. Marriott, terenul de circa 17 hectare pe care se va ridica complexul a fost cumpărat de AFI Europe cu 17 mil. euro în perioada de vârf a pieţei imobiliare. Lotul a aparţinut fostei fabrici Inox. Dezvoltatorul va începe cu o primă etapă, care va pune pe piaţă 20.000 mp şi va fi terminată în primul trimestru din 2018.
Toţi aceşti dezvoltatori ţintesc chiriaşi din IT, servicii financiare şi operatorii de call center, însă cererea de spaţii noi nu este pe măsura ofertei lor, lucru care duce deja la apariţia unui număr tot mai mare de clădiri cu spaţii goale.