Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a vizitat, miercuri, fabrica de decoruri a Teatrului Național din Timișoara. Acesta a promis că ministerul pe care îl conduce va finanța dezvoltarea fabricii de decoruri, care va putea onora atât comenzile celorlalte instituții de cultură din țară, cât și pe cele din străinătate.
Ministrul a mai precizat că dezvoltarea fabricii de decoruri va fi finanțată, de anul viitor, cu aproape 5 milioane de lei.
„La fabrica de decoruri se vor demara în viitorul apropiat investiţii de 560.000 de lei în prima fază, pentru achiziţionarea de echipamente strict necesare pentru diversificarea tipurilor de decoruri pe care cei de la TNTm le fac în aceast obiectiv, iar anul viitor se vor achiziţiona utilaje de mare anvergură asistate de calculator, care vor putea să debiteze diverse materiale, de la lemn până la metal şi polistiren, astfel încât fabrica noastră să furnizeze decoruri pentru toate instituţiile de cultură din ţară şi din străinătate, care sunt interesate de aceste aspecte.
Este o investiţie nu doar în sectorul cultural timişorean, ci creează şi premisele unei extinderi a activităţii şi a creşterii numărului de angajaţi de acolo, având urmări pozitive asupra zonei noastre”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.
Ce altă investiție a promis Ministerul Culturii
A doua investiţie derulată de Ministerul Culturii în Timişoara este Sala 2 a TNTm, fost manej imperial, pentru transformarea într-un spaţiu deschis activităţii teatrale, pe care teatrul timişorean doreşte să-l extindă şi să-l utilizeze corespunzător. Se va face înălţarea sălii şi vor fi achiziţionate rampe care să ridice scena hidraulică, pentru a da o complexitate actului artistic.
Proiectul „Atelierele şi fabrica de decoruri” a demarat în anul 2007, iar în toamna anului 2010 au început lucrările de construcţie propriu-zise, care au presupus realizarea unei hale cuprinzând o zonă de producţie, o zonă de montaj şi o zonă administrativă, a unei hale de depozitare şi a centralei termice. Atelierele şi fabrica de decoruri au fost date în folosinţă în anul 2013.
Potrivit reprezentanţilor TNTm, atelierele şi fabrica de decoruri sunt construite pe principiile creării unui flux tehnologic coerent, prin instalarea unei linii performante de producţie şi asamblare care să traverseze toate etapele de creare a decorurilor de teatru şi să satisfacă producţia internă, dar şi comenzi externe.
În prezent, atelierele şi fabrica de decoruri onorează strict funcţia de a asigura decorurile pentru spectacolele Teatrului Naţional Timişoara, dar întâmpină dificultăţi privind dotările tehnice şi de personal necesar.