Apare un nou drum expres în România

În România va fi construit un nou Drum Expres, o investiție publică estimată la 6 miliarde de lei. Proiectul prevede amenajarea unui drum expres de 51 de kilometri, care va conecta două municipii importante din Moldova, pe traseul Bacău – Piatra Neamț.

Într-o postare pe Facebook, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că aprobat joi lansarea licitației pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Bacău-Piatra Neamț, o investiție de peste 6 miliarde de lei.

Drumul, care va avea o lungime de 51 de kilometri, va oferi condiții moderne de transport între cele două municipii, va reduce traficul greu și de tranzit din interiorul orașelor și va asigura legătura municipiului Piatra Neamț cu Autostrada Moldovei A7, conform informațiilor oferite de CNIR.

Contractul va fi licitat ca un singur lot, cu o durată totală de realizare de 48 de luni, dintre care 12 luni sunt alocate pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț va include perdele forestiere pe aproape jumătate din traseul său.

Ce va include Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț

Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, cu o lungime de 51 de kilometri, va include 30 de structuri complexe, precum poduri, pasaje și viaducte, însumând aproximativ 16 kilometri. Dintre aceste structuri, două au lungimi ce depășesc 1.000 de metri, cel mai lung fiind viaductul de 1.072 de metri, situat la nodul rutier de conexiune cu Autostrada Moldovei A7, pe secțiunea Bacău-Pașcani.

Drumul expres va integra, de asemenea, 5 noduri rutiere: un nod de tip „trompetă” la conexiunea cu A7, la km 0, nodul rutier Racova pentru legătura cu DN 15, nodurile rutiere de la Podoleni și Săvinești, precum și nodul rutier de la Piatra Neamț.

Totodată, drumul expres va include un spațiu de servicii de tip S3, destinat odihnei și nevoilor călătorilor, precum și un Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) pentru monitorizarea și întreținerea corespunzătoare a drumului. Pe traseul care traversează județele Bacău și Neamț, se vor amenaja perdele forestiere pe o lungime de aproximativ 20 de kilometri, contribuind la protecția mediului și la reducerea poluării din zonă.

„În criteriile de atribuire a fost prevăzută acordarea punctajului suplimentar pentru constructorul care angajează persoane fără loc de muncă din județele Bacău și Neamț, studiul de fezabilitate estimând a fi necesare, în total, 1800 de locuri de muncă pe perioada execuției lucrărilor.

De asemenea, pentru utilizarea conceptului BIM (Building Information Modelling), CNIR a stabilit un punctaj de 6 %”, a precizat CNIR.

Sursa citată a mai menționat că necesitatea realizării Drumului Expres Bacău – Piatra Neamț a fost identificată și evaluată la nivel general în Master Planul General de Transport al României, precum și în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030.