Oligarhul rus Boris Mints (56 de ani), proprietarul O1 Group – specializat în investiţii imobiliare şi în fonduri de pensii private, alături de CA Immo, din care a cumpărat recent 26%, a prezentat acţionarilor Immofinanz o ofertă de preluare a 13,5% din acţiunile companiei pentru 423 mil. euro. Austriecii au respins oferta.
Preţul oferit de consorţiu a fost de 2,8 euro/acţiune şi se extinde asupra a 13,5% din acţiunile Immofinanz, inclusiv acţiunile de trezorerie ale companiei, sau 15% din acţiunile în circulaţie. CA Immo deţine deja 3% din Immofinanz. Cele două companii sunt cei mari proprietari străini de clădiri de birouri din România. Oferta este cu 25,5% peste preţul mediu din ultimele şase luni al acţiunilor Immofinanz şi cu 15,9% peste preţul acţiunilor din 23 februarie 2015 (ultima zi înainte de apariţia primelor informaţii despre interesul consorţiului pentru achiziţie).
„Nu ne putem imagina că cele două părţi vor putea acumula numărul dorit de acţiuni pe bursă la preţul anunţat. Nu putem recomanda această ofertă acţionarilor noştri la preţul anunţat“, a declarat Eduard Zehetner, CEO-ul Immofinanz, salutând însă pretendenţii în calitate de acţionari. Reprezentantul grupului austriac a anunţat încă din momentul în care s-a făcut publică intenţia consorţiului că ar trebui să ofere cel puţin 4 euro pe acţiune pentru ca oferta să se materializeze. Peste o treime din veniturile obţinute de Immofinanz din chirii se bazează pe proprietăţile deţinute de grup în Rusia.
CITIŢI ŞI Immofinanz despre oferta lui Boris Mints: Este ridicolă
„Vedem oferta curentă ca pe o continuare a strategiei noastre de diversificare şi extindere în Europa Centrală, începută prin achiziţia unui pachet de 26% din CA Immo. Atât CA Immo, cât şi O1 Group se angajează să joace un rol de sprijin pe termen lung al Immofinanz în atingerea potenţialului maxim“, a declarat Boris Mints, preşedintele O1 Group. Boris Mints (Minţ) s-a născut în 1958 în localitatea Rîbniţa din Republica Moldova, dar are cetăţenie rusă.
Şeful Immofinanz a mai anunţat luna trecută că nu este exclusă o eventuală fuziune între CA Immo şi Immofinanz. O astfel de acţiune ar crea un proprietar de birouri gigantic în România, de vreme ce cele două companii deţin circa 15% din suprafaţa totală de clădiri de birouri din ţară. Bruno Ettenauer, directorul executiv al CA Immo, a anunțat ieri că, în acest moment, cele două grupuri nu au în plan o preluare integrală sau o fuziune cu Immofinanz.
Immofinanz este cel mai mare proprietar de spaţii de birouri din România, deţinând un portofoliu de 206.347 mp. În această ierarhie, investitorul austriac este urmat de antreprenorul român Liviu Tudor, care deţine 150.000 mp de spaţii de birouri, şi de austriecii de la CA Immo, care au 106.000 mp.
Proprietăţile grupului Immofinanz în România reprezintă 13,9% din portofoliul total al companiei, potrivit raportului financiar din primul trimestru al anului financiar 2014/2015. Grupul deţine în România 83 de proprietăți (16 investiţii finalizate, 12 în curs de dezvoltare şi 55 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 964 milioane de euro (658,4 milioane de euro – investițiile finalizate, 41 milioane de euro – proiecte în curs de dezvoltare și 264,6 milioane de euro – proiecte în curs de analiză). Portofoliul curent de investiții este constituit din nouă clădiri de birouri (14,5% din întregul portofoliu de clădiri de birouri), patru proprietăți în zona de retail (10,2% din întregul portofoliu de retail) și trei centre logistice (3,3% din întregul portofoliu de logistică).
Achiziţii repetate
În octombrie anul trecut, milionarul Boris Mints a intrat, prin intermediul companiei sale O1 Group, în acţionariatul CA Immo după ce a achiziţionat un pachet de acţiuni de la UniCredit Bank Austria pentru 295 mil. euro. Tranzacţia a transformat grupul O1 în acţionar cu 16,35% din CA Immo. Într-o tranzacţie ulterioară, încheiată luna trecută, Boris Mints a mai cumpărat 9,65% din acţiunile companiei, în urma unei tranzacţii de circa 180 mil. euro. Astfel, oligarhul rus a devenit principalul acţionar al CA Immo, cu o participaţie de 26%, în urma unor investiţii cumulate de 475,2 mil. euro.
Averea milionarului rus Boris Mints este estimată de revista americană Forbes la 1,6 mld. dolari. Compania sa O1 Properties este unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din Moscova, cu un portofoliu închiriabil de 497.000 mp. Valoarea actuală a portofoliului O1 Properties se ridică la 4,5 mld. dolari.