Familiile vulnerabile vor beneficia de bani în plus din partea statului
Bani în plus pentru acești români! Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, familiile vulnerabile vor beneficia de ajutoare din partea statului. Astfel, seniorii cu venituri modeste vor primi „a 13-a pensie”. De asemenea, anul acesta, familiile cu o situație financiară precară vor primi tichete sociale de Crăciun.
Autoritățile din mai multe localități au pregătit deja ajutoarele. Acestea împart, în fiecare an, peste 1000 de tichete sociale familiilor nevoiașe.
Tichetele sociale se vor acorda familiilor ce realizează venituri de până la 530 lei/membru. Termenul limită de depunere a cererilor a fost data de 24 noiembrie.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria din Târgu Jiu acordă tichete în valoare de 70 de lei.
Seniorii vor primi „a 13-a pensie”
Din cauza inflației, mii de pensionari s-au prezentat la sediul Direcției de Protecție Socială, ca să depună cereri pentru tichetele sociale de Crăciun.
De această campanie beneficiază aproximativ 11.500 de pensionari, a căror sumă totală a pensiilor nu depășește 1.300 de lei, inclusiv (pensionari de drept și cei cu pensie de invaliditate), precum și asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități.
Ce se poate cumpăra cu tichetele sociale?
Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei. Acesta este compus din 10 tichete a câte 10 lei fiecare. Pentru a primi aceste tichete, pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii.
Tichetele valorice ar urma să fie distribuite în perioada 6 decembrie 2023 – 5 martie 2024, între orele 8.30 și 15.30.
Cu aceste tichete, persoanele care beneficiază de programul „Sprijin pentru România” pot cumpăra alimente, dar și mese calde.
Potrivit Casei Naționale de Pensii, județele cu cei mai mulți beneficiari sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
Programul „Sprijin pentru România” a început anul trecut
Amintim că programul „Sprijin pentru România” a demarat la jumătatea lui 2022, fiind ulterior extins şi pentru 2023.
Pensionarii cu pensii mici şi alte categorii de persoane cu venituri reduse primesc 250 lei, o dată la două luni. Banii intră pe cardurile livrate deja de Poşta Română.
Anul acesta, aceste vouchere pentru alimente au fost încărcate de cinci ori. S-a întâmplat în lunile februarie, aprilie, iunie, august și octombrie 2023.
Acum, urmează ultima tranşă, în luna decembrie. Iar autorităţile au promis că banii vor ajunge la timp pentru cumpărăturile dinaintea Sărbătorilor. Mai multe puteți citi aici.