Liviu Dragnea a anunțat că vrea să limiteze accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Liderul PSD a amintit că există deja o inițiativă legislativă în Parlament.
„Au spus agricultura României este praf, e înapoiată, nu avem şanse, hai să vindem şi terenuri. Avem legea vânzării terenurilor în Camera Deputaţilor, o vom adopta Asta înseamnă că vreau să limităm accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Foarte bine, să cumpere, dar să se stabilească aici”, a spus preşedintele PSD.
El a precizat că, în cazul celor care deja au cumpărat, nu se mai poate face nimic, dar procesul trebiie oprit.
„Să stopăm, că procesul acum a început să se subţieze, pentru că noi, ridicând foarte mult agricultura, oamenii nu mai vor să-şi vândă terenurile pentru că au început să aibă venituri din agricultură. Pentru că nimic nu a fost întâmplător, agricultura pusă la pământ. Un om care avea un hectar, douâ, cinci hectare spunea: „Mai bine îmi iau acum nişte bani şi îi folosesc decât să îl ţin pe ăsta că oricum nu am cu ce să-l muncesc, nu mă ajută nimeni”, a explicat Liviu Dragnea.