Dezlegarea la vanzarile de case nationalizate se apropie. Efectele: fostii proprietari vor avea sanse si mai mici de a-si redobandi imobilele, dar partea buna este ca in locul multora dintre cladirile insalubre din orase vor rasari blocuri de apartamente.

Un tanar regizor roman de succes, in cautarea unei case in Bucuresti care sa aiba si o amprenta de epoca, sa fie amplasata si in centru, dar care sa nu-l coste prea mult, a gasit intr-un ziar un anunt foarte atractiv. Un apartament de peste 100 mp, intr-o vila istorica, aflata in zona Udriste, la cinci minute de zona zero a Bucurestiului, era scos la vanzare cu 100.000 de euro. Ajuns la fata locului, regizorul a constatat ca, desi vila arata rezonabil la exterior, interiorul era deplorabil. Tencuiala cazuse din cauza umezelii, iar la etaj plouase recent. Proprietara, de etnie rroma, marise deja pretul apartamentului la 130.000 de euro. In timp ce discuta cu ea si incerca sa verifice actele de proprietate, au aparut alti cativa cetateni de aceasi etnie, care aveau la randul lor apartamente in vila respectiva.


La fel ca ei, sunt in Bucuresti zeci de mii de persoane, de toate etniile si din toate categoriile sociale, care abia asteapta sa-si poata vinde casele sau apartamentele aflate in cladirile nationalizate. Fosti chiriasi in aceste imobile, ei au putut, potrivit Legii nr. 112, votata in 1995, sa cumpere locuintele, daca acestea nu erau revendicate. In schimb, ei nu le puteau vinde timp de zece ani si nu puteau cumpara terenul pe care era amplasata constructia.


Peste putin timp, s-ar putea sa nu mai aiba aceasta grija. Initiativa legislativa a deputatului Petru Calian, fost la PRM, actualmente la PC, votata recent in Camera Deputatilor, ridica aceasta interdictie. In plus, ea va permite sa cumpere si apoi sa revanda terenul aferent.


“Este o catastrofa. sansele ca fostii proprietari, care se afla inca in instanta, sa-si poata redobandi imobilele sunt foarte mici, daca aceasta lege va intra in vigoare”, este de parere Maria Theodoru, presedinte al Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat. “Speram ca presedintele Traian Basescu sa nu o promulge. Noi am facut un memoriu in acest sens. Vom avea intalniri si cu reprezentantii Comisiei Europene, care intocmesc raportul de tara”, spune ea. In Bucuresti exista, in total, 42.268 de dosare prin care se revendica locuinte nationalizate, dintre care doar 3.106 au fost finalizate cu puneri in posesie.


Exista, insa, si o parte buna a lucrurilor. Majoritatea reprezentantilor companiilor imobiliare spun ca, o data ce aceste imobile vor fi scoase la vanzare, Bucurestiul isi va schimba radical aspectul. Pentru ca multe companii vor cumpara acele case, mai ales pe cele din zonele semicentrale (cum ar fi Calea Plevnei, stefan Furtuna, Udriste, Nerva Traian, Mosii Vechi) pentru teren. Ulterior, aici ar urma sa fie construite fie locuinte, fie cladiri de birouri. Cladirile cu valoare istorica, a caror demolare este interzisa, odata preluate de investitori, vor putea fi restaurate.


“Evident ca numarul de tranzactii de pe piata va creste semnificativ pentru acest tip de imobile, multe dintre ele fiind acontate sau chiar platite integral cu multi ani in urma prin contracte de uzufruct etc.”, spune Octav Mihailescu, senior residential negotiator CB Richard Ellis Romania. El adauga ca noii proprietari vor incepe reconditionarea acestor imobile, pentru a le creste valoarea de piata, in scopul revanzarii sau inchirierii. “Prin urmare, vom sesiza o imbunatatire a imaginii Bucurestiului prin renovarea multor case lasate in paragina, precum si aparitia de constructii noi pe amplasamentul unora dintre ele, care sa speram ca nu vor afecta contextul arhitectural al zonelor in care se vor ridica”, spune Mihailescu.


Deocamdata, potentialii cumparatori sunt in asteptare, cu toate ca numarul proprietarilor dispusi sa vanda este din ce in ce mai mare, pentru ca multi dintre ei nu au bani sa le intretina. “Apar legi peste legi, care uneori sunt contradictorii. Cumparatorii vor astepta sa fie clarificat cadrul legal. Intotdeauna au fost tertipuri. Am cunoscut diverse persoane care au cumparat astfel de case, cu preturi sub 40% din valoarea de piata, dar care isi asumau riscul de a se trezi cu proprietatea revendicata”, spune Ruxandra Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari. Dar acest risc era compensat de castigurile obtinute din inchirierea imobilelor.

42.268

de dosare prin care se revendica locuinte nationalizate in Bucuresti, dintre care doar 3.106 au fost finalizate cu puneri in posesie

Victimele nationalizarii mai spera doar In Traian Basescu

“Speram ca presedintele Traian Basescu sa nu o promulge. Noi am facut un memoriu in acest sens. Vom avea intalniri si cu reprezentantii Comisiei Europene.”

Maria Theodoru,

presedinte al Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat

Si cumparatorii Isi pun speranta tot In presedinte

“Apar legi peste legi, care uneori sunt contradictorii. Cumparatorii vor astepta sa fie clarificat cadrul legal. Intotdeauna au fost tertipuri.”

Ruxandra Cleciu,

presedintele Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari

Povestea legii

• In urma cu mai mult de un an de zile, pe 17 martie 2005, deputatul (pe atunci) PRM Petru Calian a inregistrat la Senat un proiect de lege care prevedea posibilitatea vanzarii locuintelor cumparate in baza Legii nr. 112/1995, eliminand interdictia de 10 ani.


• Proiectul de lege a avut un traseu sinuos si foarte lung, fiind respins, rand pe rand, de mai multe comisii ale Senatului si a ajuns ca, in toamna, pe 20 octombrie, sa fie respins si de plen.


• Pe 24 octombrie a ajuns si la Camera Deputatilor, unde a fost de asemenea respins de toate comisiile sesizate pentru raport.


• Dupa ce plenul a retrimis proiectul la comisia juridica a Camerei, aceasta s-a razgandit si a dat un raport favorabil cu amendamente, pe 23 martie 2006, dupa care, intrata iar in plen pe data de 23 mai 2005, a fost aprobata, culmea, cu 221 de voturi pentru si doar 23 impotriva.


• Intre timp, ce-i drept, deputatul se transferase la Partidul Conservator, devenind si vicelider al grupului parlamentar PC din Camera Deputatilor.