Se schimbă legea în România! Șoferii drogați pot sta până la 7 ani în spatele gratiilor
Se schimbă legea în România! Șoferii drogați pot sta până la 7 ani în spatele gratiilor, dacă se urcă la volan sub influența substanțelor interzise.
Alina Gorghiu, fostul ministru al Justiției, împreună cu colegii ei din Parlamentul României: Robert Cazanciuc, Andronache Gabriel, Cristian Niculescu Țâgârlaș, Ciuca Bogdan, Daniel Fenechiu și alții, a depus o inițiativă legislativă în regim de urgență. Inițiativa lor prevede ca, în cazul în care se depistează o substanță psihoactivă în sânge, fapta să fie considerată infracțiune. Această modificare legislativă ar elimina discuțiile legate de necesitatea unor expertize ulterioare pentru a stabili dacă substanțele respective influențează conducerea unui autovehicul.
Mesajul ei este simplu: „Ai consumat droguri? Stai acasă și nu pune viața altora în pericol.”
Legea actuală trebuie schimbată în regim de urgență
Din punctul ei de vedere, legea trebuie să fie clară și previzibilă, mai ales când vine vorba de siguranța pe drumurile publice. Toată lumea își dorește să fie cât mai puține drame provocate de cei care consumă droguri, substanțe psihoactive sau alcool și care nu ar trebui să se afle la volan.
Totodată, trebuie să se țină cont de opinia specialiștilor în medicină, care spun că o evaluare neuro-cognitivă a unui șofer nu va putea determina exact cum va reacționa în acele câteva secunde de la un accident. Mai mult decât atât, substanțele psihoactive, prin efectele lor de stimulare și euforie, predispun la un comportament rutier riscant, iar șoferii sub influența lor își asumă riscuri pe care, în mod normal, nu le-ar lua.
Această lege este necesară cât mai repede, mai ales în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis recent că sunt necesare expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive din organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce. Vor apărea multe solicitări de expertize, ceea ce va duce la amânări și tergiversări.
„Toleranță zero este mesajul meu legat de droguri și alte substanțe când te urci la volan! (…)
(…) povești cu final nefericit auzim cu toții de ani de zile, dar pentru mine, identificarea unor pârghii pentru diminuarea flagelului drogurilor și substanțelor psihoactive rămâne prioritate;
trebuie să fim atenți și la opinia specialiștilor în medicină, potrivit cărora o evaluare neuro-cognitivă a conducătorului auto nu va putea stabili modul de reacție în acel interval de câteva secunde de când s-a produs accidentul. Mai mult decât atât, substanțele psihoactive prin efectele de stimulare și euforie predispun la un comportament rutier periculos, acceptând riscuri pe care în absența substanței respective, nu și le-ar fi asumat persoana în cauză.
Avem nevoie de această lege cât mai repede în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis luni, că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce. Urmare a acestei hotărâri, se va genera un val de solicitări de expertize, lucru care va duce în mod cert la multe amânări și tergiversări. Vorbesc aici, inclusiv pe cazuri aflate în atenția publică de ceva timp, cum este cazul Pascu – tragedia de la 2 mai în urma căreia doi tineri și-au pierdut viața”, a scris ea pe Facebook.