Se dă o nouă pensie în România. Milioane de persoane ar putea beneficia de ea. Totul este prevăzut într-un proiect legislativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.
Este vorba despre pensia ocupațională, promulgată de președintele Klaus Iohannis. Potrivit proiectului pus în dezbatere, acest tip de pensie nu va fi impozitat. Mai mult, se vor introduce anumite stimulente fiscale.
Pentru ca pensiile să nu fie impozitate, proectul de lege trebuie adoptat de Parlament și publicat în Monitorul Oficial.
Contribuțiile plătite la fondurile de pensii ocupaționale vor fi deductibile și vor fi considerate venituri neimpozitabile, se mai arată în proiectul de lege.
Pensia ocupațională
A fost introdusă prin Legea nr. 1/2020. Aceasta se aplică de ieri, 7 februarie. Pensia va fi facultativă. Depinde de angajator dacă va da acești bani angajaților săi.
Pensia are două componente, și anume, contribuția angajatorului și cea a salariatului.
Angajatorul este obligat să ofere pensia tuturor salariaților săi și să vireze contribuțiile necesare. De asemenea, angajatorul va putea stabili contribuții diferite pentru salariați, în funcție de vechime, funcție sau salariu.
Angajatul nu poate fi obligat să contribuie la această pensie, în cazul în care angajatorul decide să-i dea pensie ocupațională. Angajatorul are nevoie de acordul scris al salariatului pentru a-i reține bani pentru contribuțiile la fondul de pensii ocupațional.