Interesul companiilor pentru acest beneficiu este în creștere constantă, inclusiv în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit datelor furnizate de o firmă de asigurări, există o creștere anuală medie de 10%-15% a numărului de companii care adaugă contribuția la pensia privată Pilonul III în pachetul de beneficii. Majoritatea firmelor aleg să acorde suma deductibilă fiscal, de 400 de euro pe an pentru fiecare angajat, cu o contribuție lunară medie situată între 30 și 35 de euro pe angajat.
Se dă o nouă pensie pe lângă pensia de la stat. Pensionarii din România vor primi mai mulți bani la pensie
Dacă în trecut acest beneficiu era oferit preponderent de companiile multinaționale și era destinat în special angajaților în roluri cheie, astăzi firme locale din domenii variate, inclusiv IMM-urile, îl includ în pachetele de beneficii.
Companiile urmăresc să se diferențieze pe piața muncii, să atragă talente și să-și loializeze angajații prin astfel de măsuri. Sunt tot mai frecvente cazurile în care angajatorii oferă acest beneficiu în limita deductibilă fiscal de 400 de euro anual, iar angajații au posibilitatea de a contribui suplimentar, până la 15% din venitul lor brut. În special angajații care au un salariu net de peste 7.000 de lei (circa 1.400 de euro) sunt mai interesați să cofinanțeze contribuția la pensia facultativă Pilonul III.
„Deși pensia privată Pilonul III nu este un beneficiu extrasalarial la fel popular cum sunt tichetele de masă sau abonamentul la clinici medicale, companiile sunt tot mai interesate să-l includă în pachetul salarial și vedem o creștere ușoară de la an la an. Dacă în trecut acordau contribuția de pensie facultativă angajaților din anumite roluri cheie, care mai degrabă negociau să primească acest beneficiu, în ultimii ani tot mai mulți angajatori au început să includă pensiile private facultative Pilonul III în pachetele de beneficii pentru a se diferenția clar pe piața muncii, ca să poată atrage cei mai buni candidați și pentru a-și loializa angajații”, a explicat Adrian Stancu, fondator The Brokers Romania, pentru Adevărul.
Un astfel de beneficiu aduce avantaje semnificative companiilor
Un astfel de beneficiu aduce avantaje semnificative companiilor, ajutând la reducerea fluctuației de personal și a costurilor asociate recrutării și formării de noi angajați. Este o investiție redusă, dar cu un randament mare în ceea ce privește stabilitatea și succesul pe termen lung al unei afaceri. Pensia facultativă este percepută de angajați ca un beneficiu pe termen lung, iar includerea sa în pachetul salarial îi determină să rămână mai mult timp în cadrul companiei. De asemenea, contribuția la pensia facultativă poate fi utilizată ca instrument de motivare, fiind condiționată de vechimea în firmă sau de performanțele obținute.
În prezent, plafonul de deductibilitate de 400 de euro pe an pentru fiecare angajat nu a mai fost modificat din 2009, ceea ce a diminuat atractivitatea sistemului și a descurajat economisirea suplimentară pentru bătrânețe. Majorarea acestui plafon ar încuraja atât persoanele fizice, cât și companiile să contribuie suplimentar la pensiile private, reducând presiunea asupra sistemului public de pensii. Pe o piață a muncii din ce în ce mai competitivă, firmele care oferă astfel de beneficii sunt percepute mai bine de candidați. În contextul unei „bătălii” acerbe pentru atragerea talentelor, multe companii au început deja să ofere contribuții care depășesc pragul actual de deductibilitate, iar o creștere a plafonului fiscal ar putea stimula și mai mult această tendință.
„Sunt tot mai dese cazurile în care compania oferă acest beneficiu în limita deductibilă fiscal, de 400 euro pe an, cu posibilitatea ca angajații să contribuie de asemenea la această sumă, în limita a 15% din venitul lor brut. De regulă, angajații cu un salariu net de peste 7.000 lei (1.400 euro) sunt mai interesați să fie co-plătitori pentru contribuția la pensia facultativă Pilonul III”, a mai spus specialistul.

Randamentele fondurilor variază între 4% și 7%
În ceea ce privește sumele acumulate prin pensia privată Pilonul III, randamentele fondurilor variază între 4% și 7%. De exemplu, un angajat cu un salariu net de 7.000 de lei (brut aproximativ 12.000 de lei) și o contribuție maximă de 15% din brut ar plăti lunar 1.344 de lei. Aceasta înseamnă o contribuție anuală de 16.128 de lei și, după 30 de ani, aproape 484.000 de lei (aproximativ 97.000 de euro), fără a lua în calcul creșterile salariale sau randamentele investiționale obținute în timp. Suma finală la pensionare va fi considerabil mai mare datorită efectului cumulativ al investițiilor.
În cazul unei contribuții limitate la 400 de euro deductibil pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 164 de lei pe lună, un angajat ar acumula în 30 de ani circa 60.000 de lei. La un randament anual de 4%, suma finală acumulată ar depăși 110.000 de lei. Dacă se optează pentru o contribuție lunară de 500 de lei, suma acumulată ar ajunge la circa 180.000 de lei, iar la un randament de 4%, aceasta ar urca spre 340.000 de lei.
„Pe o piață a muncii tot mai competitivă, companiile care oferă beneficii suplimentare precum pensie facultativă Pilonul III sunt percepute mai bine de candidați. Vedem că, în această ‘bătălie’ pentru talente, companiile vin cu oferte care de multe ori depășesc pragul deductibilității și, din acest considerent, am convingerea că mărirea plafonului peste limita actuală de 400 de euro ar spori apetitul companiilor de a accesa acest tip de beneficiu și nu numai”, a subliniat Adrian Stancu.
Este esențial ca românii să-și planifice din timp viitorul financiar
Într-un context economic în continuă schimbare, este esențial ca românii să-și planifice din timp viitorul financiar. Este recomandat ca un procent de 10% din salariul lunar să fie direcționat către economisire pentru pensie pe toată durata vieții active. Conform unui studiu recent, unul din doi români se așteaptă să trăiască până la vârsta de 90 de ani, însă doar 26% dintre ei iau măsuri concrete pentru a-și asigura un venit suplimentar pentru bătrânețe.
În ciuda acestei discrepanțe, interesul pentru pensia facultativă Pilonul III este în creștere. Anul 2024 a adus un record în istoria de 16 ani a sistemului de pensii private facultative din România. Aproximativ 133.000 de români au început în 2024 să economisească prin fondurile Pilonului III, cu 40% mai mulți decât în 2023, marcând un record istoric al numărului de participanți nou-atrași într-un singur an. Numărul total al participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns aproape de 833.000 la finalul anului 2024. De asemenea, contribuțiile virate în conturile personale din Pilonul III au însumat 752 milioane de lei, o creștere de 25% față de anul precedent.
Sumele totale administrate de fondurile Pilonului III au depășit 5,5 miliarde de lei (echivalentul a 1,1 miliarde de euro) la finalul anului 2024, înregistrând o creștere de 17% față de 2023 și atingând astfel un maxim istoric.