Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au stabilit că indemnizația pentru pensionarii care sunt membri ai unor uniuni de creatori trebuie să fie oferită tuturor acestora, nu doar celor din sistemul public de pensii.
” (…) sintagma «sistemului public de pensii» din titlul Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, precum și din cuprinsul art. 1 alin. (1) din aceeași lege este neconstituțională”, se arată în Decizia 561/2022, cea care a fost publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei e miercuri, 8 februarie.
Legea despre care vorbește Curtea Constituțională a României (CCR) arată că pensionarii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite primesc o indemnizație lunară. Aceste persoane, spune legea, sunt recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Aceeași lege mai arată că astfel de persoane sunt persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice.
Indemnizație de 50% din pensia cuvenită titularului
Legea 8/2006 stabilea ca indemnizația să fie acordată doar pensionarilor din sistemul public de pensii. Prin Legea 83, Legea 8/2006 a fost completată în anul 2016, iar jurnaliștii și militarii pensionați beneficiază de această indemnizație, doar dacă sunt membri ai uniunilor de creatori.
Decizia CCR din acest an schimbă totul și prevede ca nu doar pensionarii din sistemul public de pensii să beneficieze de această indemnizație.
Efectele juridice ale aspectelor Legii 8/2006 care sunt declarate neconstituționale vor expira la 45 de zile după publicarea deciziei, adică la data de 25 martie, dacă autoritățile nu ajung la un consens cu între prevederile neconstituționale și dispozițiile Constituției. În această perioadă, dispozițiile respective sunt suspendate.
Aceeași lege arată că jurnaliștii și militarii pensionați vor primi o indemnizație specială în valoare de 50% din pensia cuvenită sau aflată în plată la data solicitării. Legea arată că există și o limită, iar aceasta este echivalentul a două salarii de bază minime brute.
Acum, salariul minim brut este de 1.250 de lei, iar asta înseamnă că indemnizația specială este de cel mult 2.500 de lei.
Ca exemplu, dacă un pensionar are o pensie de 1.000 de lei, indemnizația suplimentară va fi de 500 de lei. Cuantumul total va fi de 1.500 de lei lunar.
”Stabilirea şi plata indemnizaţiei lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Indemnizaţia lunară prevăzută de prezenta lege se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea la casa teritorială de pensii”, arată actul normativ.