Mai precis, s-a stabilit dublarea plafonului venitului brut lunar pe membru de familie ce permite participarea în programul ce se desfășoară de circa 20 de ani.
De asemenea, în ziua de 11 mai a apărut și calendarul programului din acest an, care arată că persoanele interesate pot depune cererile până pe 22 mai.
Cumpărarea calculatoarelor se va putea face între 21 august și 16 octombrie
Mai apoi, lista nominală a beneficiarilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Educației în ziua de 14 iunie. Depunerea contestațiilor se va putea face între 19 și 22 iunie.
Totodată, eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se va face între 21 și 31 august, iar cumpărarea calculatoarelor se va putea face între 21 august și 16 octombrie.
Mai mulți tineri pot cere banii de la stat pentru a-și cumpăra un calculator nou
Amintim că regulile programului Euro 200 au trecut prin mai multe modificări. Astfel, a fost majorat plafonul de venituri ce permite participarea în program de la un venit brut pe membru de familie de 250 de lei, cât era înainte, la 500 de lei.
Astfel, mai mulți tineri pot cere banii de la stat pentru a-și cumpăra un calculator nou. Este vorba despre:
- tinerii care sunt elevi/ studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;
- tinerii care au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.
S-a modificat și configurația minimă recomandată a calculatoarelor
S-a modificat și configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru cumpărarea cărora se primește ajutorul financiar de la stat. Configurația minimă este următoarea:
- pentru desktop – procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1.920 x 1.080; tastatură, mouse optic; cameră web;
- pentru laptop, notebook, ultrabook sau dispozitivele echivalente – procesor cu minimum 2 nuclee; RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB; HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240 GB; diagonală minimum 14“; rezoluție minimum 1.366 x 768; cameră web.
Trebuie menționat că sistemele achiziționate prin programul Euro 200 trebuie să aibă, în mod obligatoriu, și un sistem de operare licențiat, iar ajutorul bănesc se acordă o singură dată în cadrul unei familii.