Ordonanța de Urgență privind creșterea salariilor profesorilor a fost publicată duminică pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în transparență decizională. Ce majorări salariale sunt prevăzute în document?
A fost publicată Ordonanţa de Urgență pentru creşterea salariilor profesorilor, prin care se va acorda o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.
OUG privind salariile profesorilor, în dezbatere publică
„A fost publicată, în consultare, Ordonanța de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, prin care se va acorda o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar”, informează Ministerul Educației.
Suma prevăzută în textul ordonanței asigură, începând cu 1 iunie, o creștere medie, pentru personalul didactic, de peste 25% față de nivelul salariilor din luna mai 2023.
Cele mai mari creșteri sunt pentru debutanți
Conform unor informații furnizate pe site-ul Ministerului Educației, salariul brut al unui profesor cu studii superioare de lungă durată debutant crește de la 4.098 la 5.398 lei, la care se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% și, după caz, creșteri salariale pentru dirigenție, inclusiv pentru educatori și profesori, pentru învățământ primar – 10%, învățământ special – 15%, învățământ simultan – între 7 și 20%, predare în zonă izolată – între 3 și 20% și predare în penitenciar – 15%.
Salariul brut al unui profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic 1, peste 25 de ani, crește de la 6.872 la 8.492 lei, al unui profesor cu studii superioare gradul didactic 2 și 15-20 de ani vechime de la 5.368 lei la 6.947 lei, iar al unui profesor cu studii superioare de lungă durată cu definitivat și 10 – 15 ani vechime de la 5.021 lei la 6.562 lei.
Ce au transmis sindicatele?
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, anunţase duminică dimineaţa, după consultările cu reprezentanţii Guvernului, că greva în Educaţie continuă, sindicatele urmând să primească proiectul actului normativ cu propunerile Guvernului şi în funcţie de conţinutul acestuia vor da un răspuns până luni, la ora 10:00.
„Proiectul actului normativ, de la premier am înţeles că va fi pus astăzi în dezbatere publică. Colegii îl vor putea vedea, vor cunoaşte conţinutul şi ne vom pronunţa mâine, la ora 10:00. Am cerut acolo ceea ce ştiţi şi dumneavoastră foarte clar. Au fost nişte cerinţe minimale. Una dintre ele încă nu a fost îndeplinită.
Am cerut să se achite în totalitate tot ceea ce înseamnă creşterile salariale pe viitoarea grilă de salarizare în cursul anului 2024. Aici răspunsul Guvernului a fost că se acordă prima tranşa în 2024, la 1 ianuarie, cealaltă urmând să fie acordată în 2025.
Aşa că, este logic să primească colegii noştri proiectul actului normativ şi, în funcţie de conţinutul acestuia, ne vor da un răspuns până mâine, răspuns pe care îl vom comunica. Până atunci greva continuă”, spunea Nistor.
Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.