Guvernul României pregătește un sprijin financiar de 1.400 lei pentru a putea fi plătite facturile la energie
Guvernul a decis acordarea pentru întreg anul 2023 a ajutorului pentru alimente, respectiv 250 de lei o dată la două luni, și a aprobat compensarea cu 1.400 de lei, în două tranșe, anul viitor a prețului la energie pentru persoanele și familiile aflate în vulnerabilitate, anunță Marcel Boloș.
„Guvernul a luat două decizii extrem de importante pentru persoanele și familiile aflate în vulnerabilitate. Referitor la cardul pentru alimente, s-a prelungit pentru întreg anul 2023 valabilitatea acestui card și acordarea lui pe întreg anul 2023, adică 250 de lei o dată la două luni. Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creșterii prețului la alimente a fost crescut de la 1500 de lei la 1700 de lei. De asemenea, guvernul a aprobat măsurile necesare pentru ca tranșa a patra de acordare a cardului de alimente să aibă loc în perioada 19 – 23 decembrie. Așadar, numărul de beneficiari de cardul pentru alimente este de 2,4 milioane de beneficiari, iar costul unei tranșe este de 600 de milioane de lei”, anunță Marcel Boloș.
Banii vor fi oferiți din fonduri europene
Ministrul Proiectelor Europene anunță că finanțarea provine în proporție de 50% din fonduri europene nerambursabile.
„A doua măsură așteptată este cea referitoare la compensarea prețului la energie. 1400 de lei pe an, în două tranșe. Prima tranșă în februarie 2023, a doua în septembrie 2023, câte 700 de lei. Sunt aprobate categoriile de beneficiari, respectiv pensionari în vârstă de peste 60 de ani, cu venit mediu mai mic pe loc de consum de 2.000 de lei, pensionari fără limită de vârstă care beneficiază de pensie de invaliditate de până în 2000 de lei, persoanele cu dizabilități cu pe loc de consum pe loc de consum de 2000 de lei. Numărul estimat al beneficiarilor este 3,9 milioane. Listele vor fi întocmite de Ministerul muncii, iar mecanismul se va derula prin intermediul MIPE în parteneriat cu compania națională Poșta Română. Toate formele de energie se pot deconta – energie electrică, energie termică, gaze naturale, lemn de foc și alte forme de energie”, încheie Boloș.
Acest ajutor financiar poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și este acordat în două tranșe astfel:
- 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023;
- 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023;
Prin acest ajutor financiar, Guvernul de la București încearcă să ajute românii să își plătească facturile la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Ajutorul financiar va fi oferit sub formă de carduri de energie. Banii vor fi acordați sub forma unui card de energie, tipărit și distribuit de către Poşta Română. Cardul de energie oferă dreptul beneficiarului să efectueze plăți prin serviciul de mandat poștal asigurate de Poșta Română pentru decontarea datoriilor curente și/sau restante pe care acesta le are către furnizorii de energie.
Banii vor fi acordați persoanelor aflate în risc de sărăcie care, prrecum:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010,republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
Dacă la un loc de consum în care locuiește unul sau mai mulți beneficiari, sprijinul pentru compensarea prețului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, indiferent dacă acesta este sau nu titularul contractului de furnizare, condiționat ca locul de consum să coincidă cu domiciuliul sau domiciliul declarat.
Dacă la un loc de consum, în care locuiește unul sau mai mulți beneficiari, locuiesc și alte persoane care nu se încadrează în categoriile de beneficiari prevăzuți, se iau în calcul și veniturile lor. În cazul în care media veniturilor per locuitor/gospodărie este mai mare de 2.000 de lei pentru punctul de consum respectiv NU se acordă cardul de energie.