Ministerul Turismului susține revenirea la normalitate și face un pas important în acest sens. Joi seară, Ministerul la anunțat că a fost pus în dezbatere dezbatere publică proiectul OUG care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanţă.
Documentul arată că vouchere ar urma să fie acordate inclusiv în anul 2026, având un rol important în combaterea efectelor pandemiei în sectorul de turism. De asemenea, OUG prevede că valabilitatea voucherelor emise în 2020 este prelungită până la finalul anului viitor.
Constantin Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, susține că acordarea de vouchere de vacanță este un exemplu de bună practică și totodată oferă beneficii turismului românesc, având în vedere situația actuală.
”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat Daniel Cadariu.
Vouchere de vacanță, de mare ajutor în timpul pandemiei
În ceea ce privește prevederile documentului, acordarea, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2020, a indemnizaţiilor de vacanţă sau a primelor de vacanţă, după caz, sub forma voucherelor de vacanţă, în valoare de 1.450 lei ”s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România încurajând un număr de circa un milion de salariaţi români din cadrul instituţiilor de stat sau al societăţilor în care statul este acţionar unic sau majoritar, să-şi petreacă concediile în ţară”, a spus acesta.
Totodată, în expunerea de motive se precizează că măsura atenuează o parte in efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic.
”Această măsură a atenuat o mare parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetăţenii români posesori de vouchere de vacanţă achiziţionând pachete turistice în ţară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată. De altfel, un efect complementar al acestei măsuri a fost creşterea numărului de solicitări de autorizare a unităţilor de cazare. La nivel naţional, creşterea a fost de 10% comparativ cu anii precedenţi”, se arată în Expunerea de motive.
Având în vedere menţinerea efectelor negative ale pandemiei precum şi faptul că numărul cazurilor de infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 este foarte crescut în continuare, documentul subliniază faptul că este necesară prelungirea valabilităţii voucherelor emise în perioada ianuarie – decembrie 2020 până la data de 31 decembrie 2022.
”Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026, prin aplicarea în continuare a dispozitiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la acordarea voucherelor personalului plătit din fonduri publice, va sprijini industria ospitalităţii, puternic afectată de efectele pandemiei COVID 19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activităţii structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică sau a restrângerii circulaţiei persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat”, se mai arată în Expunerea de motive.