Potrivit ministrului Turismului, Daniel Cadariu, tichetele de vacanță ar trebui să ajungă la bugetari până pe 1 iunie. De asemenea, Daniel Cadariu precizează, că și firmele private pot da tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei.
Potrivit acestuia, suma virată până acum e „modică”.
Când vor primi bugetarii tichetele de vacanță?
Guvernul României a adoptat în decembrie Ordonanța de Urgență care a stat la baza întocmirii bugetelor instituțiilor pentru a-și putea „prinde” sumele necesare, declară ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu.
„Nu e mai puțin adevărat că, fiind atât de multe instituții, aproape toate au trebuit să facă achiziții publice la început de an. Din evidența de săptămâna trecută reiese că aproximativ 97 de milioane de lei au ajuns în conturile beneficiarilor. E o sumă modică față de totalul care ar fi trebui să ajungă.
Pe de altă parte, pentru această perioadă – mă refer la minivacanța din 1 Mai – există și acele tichete nefolosite din anii 2019 și 2020 care pot fi folosite oricum doar până la finele lunii iunie și atunci e un sprijin suplimentar”, a spus ministrul Turismului.
Pe de altă parte, și firmele private pot oferi tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, ci pot merge până la 6 salarii minim pe economie, a mai spus ministrul.
Întrebat dacă tichetele de vacanță ajuns la beneficieri până pe 1 iunie, Constantin Daniel Cadariu a răspuns: „Așa ar trenui. Sper ca cei care conduc instituțiile să o facă cât mai repede”.
Cum vor fi acordate voucherele în acest an?
Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație.
Referitor la perioada de valabilitate, ordinul arată că voucherele de vacanță sunt valabile un an de zile de la data alimentării suportului electronic, iar banii sunt impozitaţi în luna în care au fost acordaţi beneficiarului.
În același timp, documentul mai arată că în cazul celor care în anul curent “au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii.
În cazul în care nu se poate stabili funcția de bază, având obligația de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, și către ceilalți angajatori opțiunea făcută,