Se dau 1.500 de lei din partea statului! Banii vin în octombrie. Sunt zeci de mii de beneficiari

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Bani în plus pe lângă salariu! Mii de români vor primi 1.500 de lei din partea statului în octombrie 2023. Iată cine va beneficia de acești bani și ce vor putea cumpăra oamenii cu ei.

Bani în plus pe lângă salariu! Profesorii vor primi 1.500 de lei în octombrie 2023

Bani în plus pe lângă salariu! Profesorii vor primi 1.500 de lei din partea statului în octombrie 2023. Mai exact, vor primi „prima de carieră didactică” cu care își vor putea acoperi nevoile didactice individuale specifice. Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, dar va putea fi utilizată pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 58/2023, cadrele didactice și cadrele didactice auxiliare vor primi 1.500 de lei timp de patru ani de zile, până în anul școlar 2026-2027. Banii vor fi puș pe un card special, distribuit de Poșta Română la adresa de domiciliu a fiecărui profesor în parte sau la adresa școlii unde lucrează.

De prima pentru cariera didactică vor beneficia:

  • personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat;
  • cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar care dețin gradul didactic de șef de lucrări/lector sau asistent universitar;

Pentru ce se pot folosi banii?

Prima de carieră didactică se acordă pentru realizarea următoarelor obiective:

  • susținerea cadrelor didactice pentru adaptarea continuă a competentelor educaționale în vederea creșterii performanței elevilor și studenților care participă la activitatea educațională;
  • susținerea cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat pentru tranziția și adaptarea continuă a competențelor educaționale la transformarea digitală specifică activităților educaționale destinate elevilor și studenților;

Banii se acordă pentru următoarele cheltuieli, doar pe teritoriul României:

  • cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
  • cheltuieli pentru echipamente IT;
  • cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
  • un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

„Dezvoltarea profesională a personalului didactic, în special în contextul impus de necesitatea digitalizării proceselor educaționale, vizează acordarea de susținere pentru cariera didactică pentru participarea la cursuri de pregătire profesională, evenimente științifice, costuri specifice pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate, precum și pentru achiziția de cărți de specialitate, dar și pentru acoperirea unor nevoi personale specifice.

În acest context, acordarea primelor de carieră didactică reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional și generează performanța pe termen lung în activitatea educațională, fiind un pilon important în susținerea serviciului public de educație”, a informat Ministerul Educației.