Când vor intra banii pentru fermieri?

Când vor intra banii pentru fermieri? Secretarul de stat Adrian Pintea a fost prezent în emisiunea ”Agricultura la Raport”, de la Agro TV, acolo unde a anunțat când intră banii în conturile fermierilor.

Potrivit lui, aceste ajutoare de stat, în valoare de 100 de euro, vor ajunge spre finalul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

Aceste ajutoare de stat sunt destinate fermierilor din sectorul vegetal și anumite sectoare din zootehnie.

Adrian Pintea spune că la ora actuală cei de la APIA sunt în proces de finalizare a controalelor administrative. În momentul în care aceste verificări i-au final, atunci se vor trimite și banii.

APIA
APIA SURSĂ FOTO: Inquam Photos / George Călin

Fermierii vor primi întreaga sumă de bani

Adrian Pintea a dezvăluit că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR) nu avea bugetele necesare pentru acest sprijin. Banii existau, însă nu atât de mulți pentru a oferi 100 de euro/hectar sau UVM.

S-au făcut, totuși, eforturi pentru suplimentarea bugetelor pentru ca fermierii să primească toată suma promisă.

”În urma verificărilor și autorizărilor care au ieșit, din suma de bani care a fost asigurată de către Ministerul Agriculturii pentru APIA ar fi venit un cuantum mai mic decât cel promis, de 100 de euro, dar vrem să ne ținem de cuvânt. MADR a făcut demersuri pentru suplimentarea acestor fonduri, astfel încât sumele care au fost discutate se vor acorda.

Estimez că undeva după mijlocul lunii aprilie, spre sfârșitul lunii aprilie, se vor face aceste plăți”, a mai subliniat Adrian Pintea.

euro, bani, ajutor financiar
SURSA FOTO: Pexels

Numeroase scheme de ajutor în sectorul zootehnic

Fermierii mai beneficiază și de alte scheme de ajutor. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spunea că aceștia se pot înscrie în mai multe programe de ajutor, precum:

  • 100 de euro pentru vaca de carne/cap de animal
  • 100 de euro/UVM pentru sectorul suin
  • 100 de euro/ UVM în sectorul avicol

Un alt beneficiu pentru fermieri este subvenționarea prețului motorinei cu 25 de procente.

El a amintit că 40% din prețul la pompă este acoperit de acciza și de sprijinul din partea statului.

”Mai mult decât atât să nu uităm că în agricultură, tot ceea ce înseamnă vânzare de cereale este cu taxare inversă, practic atunci când mergi la pompă și plătești 1 litru de motorină cu 7,4 lei, 2 lei îi ai de la bugetul de stat asta înseamnă 5,40 lei cât rămân dar recuperezi și 19% TVA”, spunea acesta.

Categoriile de fermieri care vor primi bani

MADR anunța la începutul anului că valoarea grantului nu poate fi mai mare de 280.000 euro. De asemenea, oferise și detalii cu privire la beneficiari.

Cei care vor primi banii sunt:

  • Producători agricoli persoane fizice;
  • Producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale conform prevederilor OUG nr. 44/2008 privind activitățile economice ale persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, aprobată și modificată prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  • Producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, inclusiv:
    • Societățile agricole conform Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
    • Societățile reglementate conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Grupurile și organizațiile de producători recunoscute conform OG nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată și modificată prin Legea nr. 338/2005, cu modificările și completările ulterioare;
    • Cooperativele agricole conform Legii cooperativelor agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare;
  • Organisme/organizații de testare a soiurilor, de cercetare, inclusiv universități, institute și stațiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.