Anunțul momentului despre salariile din România. Schimbarea pe care mulți români o așteptau urmează să între în curând în vigoare. Potrivit OG 16/2022, publicată în Monitorul oficial nr. 716, începând cu luna ianuarie 2023, lucrurile se vor schimba.
Mai exact, sistemul de acordare a deducerilor personale în cazul salariaților va suferi o revizuire completă, având două componente la bază. Este vorba despre deducerea personală de bază și cea suplimentară.
În ceea ce privește deducerea personală de bază, aceasta se adresează angajaților care au un salariu lunar brut de până la 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară din luna în care realizează veniturile.
De cealaltă parte, angajații care au venituri brute lunare din salarii ce depășesc nivelul reprezentând un venit lunar brut de până la 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară nu vor beneficia de deducerea personală de bază.
Cine va primi 100 de lei în plus la salariu
OG 16/2022 arată și modul în care vor fi acordate deducerile personale suplimentare. Astfel, în cazul persoanelor fizice care au vârsta de până la 26 de ani și care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară se oferă o deducere de 15% din salariul minim brut pe țară.
De cealaltă parte, mai există și o deducere de 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 de ani, doar în cazul în care acesta este înscris într-o unitate de învățământ. Această deducere se adresează părintelui, sau tutorelui, care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
OG 16/2022 subliniază clar faptul că această deducere personală suplimentară de 100 de lei va fi acordată doar unuia dintre părinți, în cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți.
Ce trebuie să facă beneficiarii pentru a primi cei 100 de lei
Pentru a putea beneficia de acest lucru însă, părintele respectiv trebuie să prezinte documentul care confirmă înscrierea copilului la școală și totodată o declarație pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar.
Menționăm faptul că deducerile se vor calcula după noile reguli începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023, drept urmare va mai dura câteva luni până când măsura va intra în vigoare.
Actualul Cod Fiscal arată că salariații care au un venit lunar brut de până la 1.950 de lei (inclusiv) pot beneficia de o deducere personală de la 510 până la 1.310 lei, în funcție de câte persoane au în întreținere.
De cealaltă parte, cei care au salarii brute lunare cuprinse între 1.951 lei şi 3.600 lei, inclusiv, beneficiază de deduceri personale care scad pe măsură ce veniturile cresc. Spre exemplu, cei care au salarii de peste 3.600 de lei nu beneficiază de o deducere personală.