Ministerul Muncii va menține sprijinul financiar pentru programul de fertilizare in vitro
Sprijinul financiar pentru programul de fertilizare in vitro (FIV) va continua și în anul 2025, cu o sumă de 15.000 lei acordată unui număr maxim de 10.000 de beneficiari.
Programul oferă sprijin financiar cuplurilor și familiilor infertile care nu pot suporta costurile procedurilor de fertilizare in vitro (FIV). Suma decontată pentru fiecare procedură este de 15.000 de lei, iar în baza recomandării medicale, un cuplu sau o femeie singură poate beneficia de până la trei astfel de ajutoare pe parcursul unui an.
În luna septembrie, ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunțat că până în prezent au fost depuse 5.041 de dosare în cadrul Programului de fertilizare in vitro, iar 250 de contracte sunt deja în proces de semnare. Media zilnică a contractelor analizate este de aproximativ 150. Ministrul a subliniat că programul finanțează un total de 10.000 de proceduri.
”Programul de fertilizare in vitro a demarat cu întârziere, dar a demarat. Au fost mici neînţelegeri cu Ministerul Finanţelor. Până în momentul de faţă, avem 5.041 dosare depuse, 250 de contracte care sunt deja pe circuitul de semnare şi media contractelor analizate, zilnic, este undeva la 150”, a declarat atunci Natalia Intotero.
Ministrul Familiei a mai precizat că au 700 de vouchere comandate și 700 emise.
”Avem 10.000 de proceduri finanţate”, a spus ea.
Natalia Intotero a apelat la persoanele interesate să se înscrie în program să respecte termenul de 5 zile pentru semnarea contractului. De asemenea, a solicitat celor care nu au depus toate documentele necesare și au dosarele incomplete să le retrimită pentru a fi reanalizate.
Despre programul de fertilizare in vitro
Programul de fertilizare in vitro a fost creat ca răspuns la scăderea îngrijorătoare a natalității și la dificultățile financiare întâmpinate de multe familii în procesul de concepere a unui copil. Costurile ridicate ale procedurilor FIV reprezintă un obstacol semnificativ pentru cuplurile care se confruntă cu infertilitatea.
În acest context, Ministerul Familiei intenționează să sprijine aceste cupluri prin lansarea unui Proiect de Hotărâre de Guvern în consultare publică, care prevede modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1103/2022.
Infertilitatea este considerată de Organizația Mondială a Sănătății a cincea cea mai frecventă dizabilitate la nivel global. În România, aproximativ 20% dintre cupluri se confruntă cu dificultăți în a concepe un copil. În acest context, Ministerul Familiei a lansat inițiativa de a facilita accesul la proceduri de fertilizare in vitro pentru aceste cupluri, având ca scop sprijinirea acestora în depășirea obstacolelor legate de fertilitate și combaterea declinului demografic.
Programul vizează femeile cu vârste între 20 și 45 de ani care se confruntă cu dificultăți de fertilitate. Pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitantele trebuie să depună un dosar online, prin platforma AP Comunitate. Această abordare digitală a fost introdusă pentru a face procesul de înscriere mai simplu și mai eficient, asigurând totodată o distribuire corectă și transparentă a fondurilor alocate.
Documentele necesare pentru înscriere
Pentru a aplica la programul de fertilizare in vitro (FIV), solicitanții trebuie să depună următoarele documente:
- Cerere semnată;
- Declarație pe propria răspundere, prin care solicitantul confirmă că nu a beneficiat anterior de program;
- Document medical care atestă diagnosticul de infertilitate;
- Adeverință de asigurat, care să confirme că solicitantul este înregistrat în sistemul național de sănătate.
Documentele trebuie depuse exclusiv online, prin platforma AP Comunitate. Dosarele trimise prin alte metode nu vor fi acceptate. Sistemul digital facilitează o gestionare eficientă a solicitărilor și asigură un proces transparent în acordarea sprijinului financiar de către Minister.