Mai precis, autoritățile au anunțat că vor finanţa proprietarii cu 15.000 de lei pentru a monta garduri electrice, în zonele în care urșii îşi fac apariţia frecvent. Anunțul a venit în contextul în care a crescut considerabil numărul atacurilor în care au fost implicate animalele sălbatice.
De asemenea, ministrul Mediului a explicat că vor fi finanţate din Fondul pentru Mediu sisteme de protecţie împotriva urşilor pentru persoanele fizice, asociaţiile, persoanele juridice sau instituţiile publice afectate.
Trebuie menționat că finanțarea este nerambursabilă și acoperă integral toate cheltuielile eligibile.
Programul se va desfășura în perioada 11 aprilie – 25 aprilie
Informațiile publicate miercuri de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) arată că programul se va desfășura în intervalul 11 aprilie (de la 10:00) – 25 aprilie (ora 23:59).
Totodată, programul este unul multianual și național, iar obiectul este acordarea unei finanțări nerambursabile celor interesați să achiziționeze, instaleze echipamente și/ sau să monteze dispozitive de tipul gardurilor electrice sau a altor mijloace asemănătoare permise de lege, destinate reducerii conflictelor om-animal.
Banii vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de:
- echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice;
- panou solar;
- regulator tensiune;
- cablu împământare sau alte mijloace asemănătoare permise de lege;
- instalații cu fascicule luminoase, sunete/ultrasunete și altele.
Sunt vizate următoarele persoane
De asemenea, sunt vizate persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții:
- au domiciliul în România;
- dețin sau administrează imobilul sau terenul din proiect;
- nu sunt înregistrate cu fapte sancţionate de legislaţia fiscală, potrivit certificatului de cazier fiscal;
- nu sunt înregistrate cu obligaţii de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat sau cele locale;
- nu sunt condamnate pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
- nu au beneficiat de finanţare nerambursabilă din altă sursă pentru acelaşi proiect.
Mai mult, dosarul care trebuie depus la AFM în format electronic trebuie să cuprindă:
- cererea de finanțare;
- actul de identitate valabil al solicitantului (reprezentantului legal sau persoanei împuternicite, după caz);
- împuternicirea notarială/ actul administrativ – în situația în care cererea de finanțare este semnată de un împuternicit;
- certificatul de cazier fiscal (nu mai vechi de 30 de zile);
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local (nu mai vechi de 30 de zile);
- documentul care să ateste dreptul de proprietate/administrare asupra terenului-imobil pentru care se solicită finanțare;
- documentul emis de agenția județeană pentru protecția mediului/ primărie care să ateste faptul că imobilul-teren pe care se implementează proiectul se află în zonele populate cu animale din specii de faună sălbatică ori este amplasat pe traseele acestora;
- documentul doveditor al deschiderii unui cont bancar.
Chiar dacă înscrierea în program nu e disponibilă acum, persoanele interesate pot accesa deja aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, dar doar pentru crearea conturile de utilizator.