Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat vineri că au fost deja înregistrate primele rezultate ale programului de creștere a natalității. Firea a spus că este bucuroasă că multe dintre procedurile de embriotransfer au fost făcute cu succes.
Potrivit Gabrielei Firea, din 5 decembrie 2022 până în prezent au fost primite 14.000 de solicitări primite pentru obținerea sprijinului.
„Toată echipa direcției Familie din minister depune eforturi pentru a analiza documentele trimise de dumneavoastră și pentru a vă putea da, cât se poate de repede, informații legate de stadiul dosarului, dacă ați completat totul corect sau dacă ați depus toate actele necesare.
Avem deja 3.800 de dosare declarate eligibile și peste 3.200 de contracte transmise pentru a fi semnate”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Cuplurile folosesc deja voucherele de la stat
Conform ministrului, peste 2.000 de vouchere au fost comandate și majoritatea au ajuns sau sunt pe drum către beneficiari.
Cuplurile au început deja să folosească aceste vouchere, iar până acum cele mai multe au cheltuit sumele în farmaciile înscrise în program pentru medicamentele necesare începerii tratamentului.
„Mă bucură numărul destul de mare de doamne care au realizat deja proceduri de embriotransfer și avem deja doamne care au rămas însărcinate.
Le felicit pe toate și abia aștept să aflăm noutăți când vor veni pe lume copiii mult doriți. Din nefericire, avem și situații în care procedura de fertilizare a fost încheiată fără succes și cuplurile au depus dosarul pentru încă o șansă.
Putere și curaj în continuare, pentru că așa cum am mai anunțat doamnele și cuplurile se pot înscrie de trei ori într-un an pentru sprijinul de 15.000 de lei/procedură, dacă medicul specialist indică acest lucru”, a adăugat ministrul Familiei.
Firea: Statul nu ia copiii de la părinți
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a contrazis informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora, prin Legea Prevenirii Separării copilului de familie, copiii ar fi luați de lângă familiile lor.
„Prin Legea Prevenirii Separării copilului de familie statul român NU IA COPIII din familii, ci le ajută pe acestea să-i crească!!! O manipulare îngrozitoare se distribuie în spațiul public!!! NU înființăm instituții care să ia copiii cu forța din familiile lor, așa cum se întâmplă în alte state! (…)
Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familie dacă părinții sunt la muncă în străinătate!!! Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familiei dacă părinții nu îi vaccinează!!! Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familie dacă părinții nu au școală sau trăiesc în sărăcie!!!Toate aceste lucruri invocate pentru a manipula opinia publică sunt, de fapt, motive pentru care au ajuns în grija statului unii copii.
Tocmai asta vrem să prevenim, COPIII SĂ NU MAI AJUNGĂ ÎN GRIJA STATULUI ȘI SĂ RĂMÂNĂ ÎN FAMILIILE LOR!!! Prin această lege au fost create mecanismele pentru a preveni separarea copiilor de familie, acolo unde există acest risc” a scris Firea pe Facebook în urmă cu câteva zile.