Au fost înregistrate peste 11.000 de solicitări privind sprijinul financiar pentru fertilizarea în vitro (FIV), iar pentru 1.000 s-au semnat deja contracte, a spus ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea.

„Am primit peste 11.000 de solicitări şi ne bucurăm, iar acestea vin, în continuare, într-un timp foarte scurt. Este adevărat, au fost şi câteva dublate, în sensul că doamnele sau domnii care ne-au trimis email au vrut să se asigure şi au trimis de mai multe ori.

3.000 deja sunt eligibile, pentru 1.000 deja sunt semnate contracte”, a declarat aceasta la o conferință de presă în cadrul căreia s-a lansat un studiu despre infertilitate.

Primirea cererilor va deveni mai simplă

Luni, pe data de 6 martie, Gabriela Firea a lansat o platformă pentru a facilita primirea cererilor.

„Pot fi realizate trei deconturi pe an faţă de programul vechi naţional, care permitea un singur decont pe an. De asemenea, am crescut vârsta de la 42 la 45 de ani. Nu am mai făcut referire la AMH, la valoarea acestuia. De ce spun toate aceste lucruri?

Pentru că am vrut să fie accesat de sute de persoane din judeţe, nu de 3, 4, 5, 6, până la 10, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, în anii trecuţi din fiecare judeţ, nevoia fiind foarte mare. Noi am realizat o statistică în legătură cu cererile din anii trecuţi cu privire la posibile deconturi de proceduri de fertilizare in vitro şi erau în jur de 350-400 pe judeţ şi din păcate se puteau face până la zece decontări.

Foarte puţine. Ce ne propunem, de aici înainte – să decontăm în funcţie de istoric”, a spus ea.

Totodată, ministrul Familiei a atras atenția asupra problemelor financiare aferente acestei proceduri.

„Am foarte multe cunoştinţe care au repetat procedurile (…). O familie cu venituri normale îşi pune această problemă, că va rămâne cu datorii mulţi ani de acum înainte”, a precizat aceasta.

Gabriela Firea a mai spus că a fost criticată pe rețelele de socializare pentru faptul că a apelat la tratamente pentru a avea copil, deoarece ar fi împotriva voinței lui Dumnezeu.

„Şi eu sunt un om consider credincios (…) dar eu am pus invers problema (…), dacă Dumnezeu te îndrumă către un medic bun să realizezi ceva sublim pentru omenire (…), această barieră există încă şi cred că trebuie să explicăm împreună, medici, paciente, mame care au copii în urma acestor tratamente, asociaţii, organizaţii, presă (…) avem un rol în a convinge aceste persoane că, atât timp cât este posibil din punct de vedere medical, cât nu există o altă barieră de altă natură, trebuie să avem maximă încredere”, a mai afirmat aceasta.

15.000 de lei pe an pentru fertilizarea în vitro

Vă reamintim că Guvernul va deconta 15.000 de lei pe an pentru procedurile de fertilizare în vitro. Gabriela Firea a anunțat anul trecut că vor fi acceptate trei proceduri pe an, suma decontată fiind de 15.000 de lei, în două tranşe: un voucher pentru tratament, în valoare de 5.000 de lei şi un voucher pentru embriotransfer, în valoare de 10.000 de lei.

„Aşadar, începând din 5 decembrie, se pot depune deja cererile. Se pot depune online toate solicitările – pentru că ne digitalizăm, nu mai venim cu dosare cu şină, cu birocraţie – la adresa de e-mail natalitate@mfamiliei.gov.ro, iar evaluarea va fi una cât se poate de rapidă, tocmai pentru ca cuplurile sau femeile singure care apelează la acest program să nu aştepte foarte mult”, a declarat ea.

La finalul lui 2022, aceasta asigura că programul va avea o finanţare suficientă.

„Le asigur pe toate doamnele care au temeri că se vor sfârşi banii că nu se întâmplă acest lucru şi ne-am luat cu toţii angajament în faţa dumneavoastră să realizăm proiectul pentru întreaga ţară, nu doar pentru Bucureşti, cât a fost acum doi ani”, a spus atunci ministrul Familiei.