Tichete educaționale pentru toți elevii din Năvodari
Primarul Florin Chelaru a anunțat că Primăria Năvodari oferă tichete educaționale pentru toți elevii din oraș. De asemenea, statul oferă tichete în valoare de 500 de lei anual, însă fondurile ajung aproape întotdeauna la elevi abia la sfârșitul anului.
”După cum știți, am luat decizia ca din această toamnă să înlocuim clasicele ghiozdane și rechizite cu vouchere valorice, astfel încât părinții și elevii să poată achiziționa exact produsele școlare pe care și le doresc!
Astăzi au sosit voucherele pentru rechizite pentru toți elevii și preșcolarii (inclusiv creșă) din Năvodari și au fost distribuite unităților de învățământ.
Facem precizarea că fiecare unitate de învățământ se va organiza și va decide modalitatea în care va distribui aceste tichete către elevi/părinți, urmând ca anunțurile să fie făcute de către educatori, învățători sau diriginți”, a declarat acesta.
Valoarea voucherului este de 125 de lei per copil pentru preșcolari (inclusiv cei de la creșă) și de 150 de lei per copil pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal.
Aceste vouchere vor putea fi utilizate exclusiv pentru cumpărarea de ghiozdane și rechizite școlare.
Tichetele educaționale în valoare de 500 de lei întârzie
Programul social „Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional” a fost marcat întotdeauna de întârzieri, ceea ce a împiedicat elevii să-și procure la timp materialele necesare înainte de începerea anului școlar.
Nici în anul școlar 2024-2025, elevii din clasele primare și gimnaziale, precum și preșcolarii care au nevoie de tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru a achiziționa rechizite și îmbrăcăminte, nu le vor primi înainte de începerea școlii pe 9 septembrie.
Deși programul european, desfășurat în perioada 2023-2027, ar trebui să sprijine familiile care nu au posibilitatea financiară de a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru copii, Ordonanța de Urgență nr. 83/2023 prevede că cererile pentru tichete trebuie depuse în termen de „25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor”. Acest lucru se datorează faptului că Ministerul Educației nu dispune de o bază de date completă cu numărul de elevi înscriși pentru noul an școlar, arată surselor citate de Edupedu.ro.
Banii pentru rechizite, prin acest program, nu au ajuns niciodată la elevi și părinți înainte de începerea școlii. În anul școlar precedent, primele fonduri au fost transferate abia la sfârșitul lunii ianuarie, la cinci luni după începerea școlii, iar în ultima săptămână de școală aproximativ 5.000 de elevi încă nu primiseră cardurile.