În cadrul declarațiilor făcute la ZF Energy Summit, Sebastian Enache, business development manager în cadrul Monsson PLC, a vorbit despre nevoile pe care energia din surse regenerabile le are.
Potrivit acestuia, investitorii în energia din surse regenerabile vor avea nevoie de peste 25.000 de angajaţi pentru implementarea şi operarea proiectelor care se anunţă pentru următorii ani.
În ceea ce privește salariul pentru o astfel de funcție, potrivit acestuia, suma încasată lunar de un astfel de tehnician în acest sector este între 2.000 şi 3.000 de euro.
Totodată, acesta a mai ținut să explice că în momentul de față există în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, dintre care 65% vor fi parcuri fotovoltaice, restul fiind eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37% se vor concretiza.
„Am gândit trei scenarii. În cel mai rău caz vom instala 8.000 – 9.000 de MW noi de capacitate regenerabilă până în 2030. Într-un scenariu pe care sper să îl atingem, putem merge până la 12.000”, a estimat el la ZF Energy Summit.
Sebastian Enache a mai adăugat că odată ce toate proiectele vor fi implementate, va fi nevoie de un număr de zeci de mii de angajați, care nu sunt deloc ușor de găsit, în ciuda salariilor extrem de atractive care ajung chiar și până la 3.000 de euro lunar.
Ce trebuie să facă angajații pentru 3.000 de euro
„În momentul în care vom ajunge la implementarea tuturor proiectelor autorizate şi finanţate, din ce am măsurat noi, avem nevoie de 25-35.000 de noi angajaţi full time până în 2030. (…) Vedem o problemă cu forţa de muncă. 25.000 de oameni nu sunt uşor de găsit. Există în acest moment 1.500-2.000 de specialişti în toată Europa de 10 ani. Un tehnician care lucrează şi peste program, ca să pună cât mai repede în operare proiectul, câştigă între 2000 şi 3000 euro”, a arătat Enache.
Referitor la evoluția industriei, el susține că aceasta nu se poate manageria cu resursa existentă şi va trebui să intre mulţi oameni noi în industrie. Conform estimărilor sale, va fi nevoie de angajarea urgentă a 10.000 de oameni doar în următorii trei ani.
„Noi nu vedem o problemă la dezvoltarea şi finanţarea proiectelor, ci la partea de construcţie. Anul acesta, dacă totul merge conform planului, se vor construi cel puţin 200-300 de MW de energie fotovoltaică. De anul viitor estimăm că în jur de 500-600 de MW pe an vor începe construcţia în România.
Trebuie să angajăm urgent în următorii trei ani 10.000 de oameni care să instaleze şi să opereze în continuare toate parcurile care se fac. Este un aspect foarte important, care trebuie tratat cu grijă, pentru că vrem să evităm să aducem din alte ţări angajaţi care să instaleze proiecte de energie”, a mai spus reprezentantul companiei energetice.