Apare o lege cum nu se poate mai bună pentru tinerii unui stat european. Este vorba despre Spania, care pregătește o inițiativă prin care cei care împlinesc vârsta de 18 ani să primească bani, sub formă de cadou, din partea statului, fiind vorba despre suma de 20.000 de euro.
20 de mii de euro, cadou de la stat
Astfel, toți cei care împlinesc vârsta majoratului vor primi 20.000 de euro cadou de la stat. Banii pot fi cheltuiți pe studii sau pentru deschiderea unei afaceri.
Proiectul de lege îi vizează pe tineri, indiferent de familia din care provin. Pe lângă cei 20.000 de euro, guvernul spaniol va oferi și consultanță în cheltuirea banilor.
Proiectul de lege, numit „Moștenirea Universală”, presupune alocarea unei sume de 10 miliarde de euro, anual, care ar trebui acoperită din taxarea suplimentară a spaniolilor cu venituri mai mari de trei milioane de euro pe an.
Yolanda Díaz, ministrul spaniol al muncii, a propus aplicarea acestei legi deoarece vrea să combată inegalitățile sociale. Tinerii vor putea să folosească cei 20.000 de euro, atât pentru plata unor studii, cât și pentru deschiderea unei afaceri.
Bani pentru dezvoltare personală
Plățile ar începe chiar de la vârsta de 18 ani și ar continua până la 23 de ani. „Este vorba de a le permite tinerilor să aibă un viitor şi de a le oferi șansa de a studia sau de a începe o afacere fără ca acest lucru să depindă de numele lor de familie sau de familia din care provin.
De aceea, propunem ca oamenii să primească 20.000 de euro la împlinirea vârstei de 18 ani pentru a se putea dezvolta. Fie că este vorba de studii, fie de înființarea unei afaceri”, a explicat Yolanda Diaz.
Yolanda Diaz a fost crescută într-o familie comunistă și a declarat că nu a putut să-şi urmeze visul de a deveni inspector de muncă, pentru că nu a avut bani de studii: „Să devii inspector de muncă în Spania ar fi durat aproximativ cinci ani.
Nu sunt inspector de muncă pentru că sunt fiica unor părinți din clasa muncitoare şi nu mi-aş fi putut permite niciodată să fac asta. Aceasta este o măsură de redistribuire a averii care le va permite tinerilor din ţara noastră să aibă un viitor, indiferent de numele lor de familie”.