Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat, în 10 septembrie, înscrierile persoanelor fizice în programul „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces, informează instituţia.
„În urma acestor verificări, în data de 16 septembrie 2019, au fost sesizate organele abilitate pentru a se pronunţa cu privire la legalitatea înscrierilor în aplicaţia informatică. Dată fiind importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu depune toate eforturile pentru redeschiderea şi continuarea programului de finanţare în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat remis joi.
Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.
Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, precizează AFM.
Dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv electronic.
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.