Primăria Municipiului București va acorda un sprijin financiar de 200 de lei farmaciștilor, jurnaliștilor, curierilor și funcționarilor pentru a-și efectua testul de coronavirus.
Proiectul se numește ”Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă” și are un buget de 633.000 de lei, din care 600.000 de lei sprijinul financiar propriu-zis.
Alți 30.000 de lei sunt destinați aplicației de înscriere și 3.000 de lei pentru hosting aplicație.
Condițiile de eligibilitate
”Obiectivul proiectului îl reprezintă limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul angajaților farmaciilor, angajaților din domeniul alimentației publice, reprezentanților mass-media, angajaților firmelor de curierat, precum și a efectelor extrem de grave ale acestuia, prin testarea RT-PCR pentru SARS-CoV-2, acordând un sprijin financiar în cuantum total de 200 de lei/beneficiar pentru decontarea serviciilor medicale”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de CGMB.
Iar beneficiarii proiectului trebuie să îndeplinească mai multe condiții de eligibilitate. Astfel, ei trebuie să fie cetățeni ai Municipiului București, cu domiciliu stabil sau viza de reședință în Capitală.
În plus, trebuie să își dovedească, printre-un document justificativ, cum ar fi o adeverință eliberată de angajator, calitatea de angajați ai farmaciilor, angajați în domeniul alimentației publice, reprezentanți ai mass-media și angajați ai firmelor de curierat.
Proiectul se va derula în 2020
De asemenea, de banii acordați de Primărie pot beneficia și persoanele care nu se află în categoria definițiilor de caz, astfel cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a sinfromului respirator acut cu noul coronavirus, elaborată de către Institutul Național de Sănătate Publică din România.
Pot beneficia de acest ajutor financiar 3.000 de persoane, iar proiectul se va derula pe tot parcursul acestui an.
Astfel, proiectul se va derula pe parcursul anului 2020, se mai arată în Hotărârea Consilului General al Municipiului București. Documentul îl citează pe directorul general din Organizația Mondială a Sănătății, Tedros Adhanom, care a declarat că lupta împotriva epidemiei de coronavirus nu poate fi oprită până nu este testată orice persoană suspectă a fi infectată.
Puteți vedea mai jos proiectul în integralitate.