Se dau 200 de lei pentru acești români! Anunțul venit chiar acum de la Guvern. Cine va beneficia

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Se dau 200 de lei pentru acești români! Ministrul Educației a venit cu vești bune în ceea ce privește aceste sume de bani. În cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Victoria, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat cine beneficiază de aceste sume.

Se dau 200 de lei pentru acești români! Anunțul venit chiar acum de la Guvern. Cine va beneficia

În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Palatul Victoria, ministrul Educației a anunțat că Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, acest cuantum minim este de 200 de lei pe lună.

Ministrul a mai spus că aceste burse vor fi acordate tuturor elevilor care se încadrează în condițiile de venit, care suferă de boli cronice, care au dizabilități și care sunt orfani de un părinte sau de ambii.

„Astăzi am adoptat o hotărâre de guvern prin care reglementăm cuantumul minim al burselor. Este vorba de un cuantum minim de 200 de lei pe lună pentru bursele sociale. De bursele sociale beneficiază toţi elevii care se încadrează în condiţiile de venit, deci, din familii cu venituri reduse. Beneficiază, de asemenea, toţi elevii care suferă de boli cronice, beneficiază toţi elevii care au dizabilităţi, beneficiază toţi elevii care sunt orfani de un părinte sau de ambii părinţi. Practic, de la bugetul de stat asigurăm burse sociale pentru absolut toţi elevii din România care se încadrează în aceste criterii sociale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Pe lână burse sociale se dau și burse de merit

Ministrul Educației a mai spus că pe lângă bursele de merit se oferă și burse de studiu. Sorin Cîmpeanu a precizat care sunt valorile burselor de care pot beneficia elevii din România:

  • burse de studiu 150 de lei pe lună
  • burse de merit 200 de lei pe lună
  • burse de performanță 500 de lei pe lună

Ministrul Sorin Cîmpeanu a mai spus că bugetul alocat pentru anul acesta, în ceea ce privește bursele, este de peste 1,332 miliarde de lei.

„Prin raportare la bugetul pentru bursele elevilor din anul 2020, în urmă cu doi ani, când bugetul total pentru bursele elevilor era de 270 de milioane de lei, cred că se observă uşor o creştere de 5 ori a bugetului burselor acordate elevilor”, a punctat ministrul.

Fiecare copil va avea acces la educație

Premierul Nicolae Ciucă a deschis, miercuri, ședința de Guvern, cu un subiect extrem de important pentru români. Mai exact, este vorba despre asigurarea transportului elevilor din România, astfel încât fiecare copil să aibă acces la educație.

„Doresc să fac o legătură între ceea ce a apărut în spațiul public legat de asigurarea transportului pentru elevii din mediul rural și, desigur, a celor care au probleme financiare legate de asigurarea tuturor condițiilor astfel încât să poată să beneficieze de educație, așa cum ne-am asumat.

Știm foarte bine că, la nivelul Guvernului și în discuțiile avute în particular cu domnul ministru, am solicitat ca, prin măsurile pe care le luăm, să asigurăm fiecărui elev, fiecărui copil din țara noastră dreptul la educație și să facilităm, prin măsurile pe care le luăm la nivel central, împreună cu autoritățile locale – subiect pe care l-am discutat și în întâlnirile pe care le-am avut cu mediul asociativ al autorităților locale – să facem în așa fel încât să ne coordonăm efortul pentru ca să asigurăm copiilor din România accesul și, desigur, dreptul la educație.”, a spus premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.

Elevii pot primi până la 300 de lei pentru transportul la școală

La rândul său, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a explicat ce presupune mai exact asigurarea transportului de la domiciliu la școală. Potrivit ministrului, elevii care au nevoie de transport pot primi o alocație în acest sens de până la 300 de lei.

„Peste aceste burse sociale avem asigurarea transportului de la domiciliu la școală. Este deja pe circuitul de avizare un proiect de ordonanță de urgență, despre care am discutat, și care sunt convins că va putea să intre săptămâna viitoare pe agenda ședinței de Guvern, prin care decontarea transportului se face dublu față de condițiile de până acum.

Este vorba, în primul rând, de o sumă forfetară pentru toți acei elevi care locuiesc în altă localitate, care învață în altă localitate decât cea de domiciliu; o sumă forfetară care poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei. Sunt aceste alocații forfetare pentru ca peste o sută mii de elevi să poată ajunge la școală.

Aceste alocații forfetare, conform proiectului de ordonanță de urgență, pot fi crescute cu până la 50% în cazul în care abonamentul de transport în zona respectivă, şi avem județe precum Suceava și Constanța, care au tarife foarte mari în raport cu celelalte județe la transport, vor fi prezentate aceste abonamente și alocația forfetară va putea să crească cu 50%.”, a declarat ministrul Educației.