Guvernul a anunțat pentru acest an un set de măsuri de sprijin pentru persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile. Printre acestea se numără și această măsură care prevede acordarea a 2.000 de lei pentru o perioadă de trei luni. Despre ce este vorba mai exact și ce condiții trebuie îndeplinite?
Cui se adresează această măsură de sprijin?
Zeci de mii de mame din România, care fac parte din categoriile defavorizate, vor primi un sprijin din partea Guvernului în primele 3 luni de la nașterea copiilor. Acest sprijin se acordă sub formă de tichete sociale pe suport electronic, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) într-un comunicat.
Măsura este în strânsă legătură cu strategiile naționale în domeniul social, precum și cu evoluția macroeconomică, pentru a contribui la scăderea ratei riscului de sărăcie și excluziune.
Ea face parte dintr-un plan mai amplu de măsuri pe care Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îl va implementa în 2023 pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile.
Bugetul total alocat acestor măsuri se ridică la 1,8 miliarde de euro.
„Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situații. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetățeni să nu își poată permite un standard de viață decent pentru anul 2023.
Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor”, spunea recent ministrul Marcel Boloș.
Mai exact, în acest caz este vorba despre aproximativ 15.000 de mame și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate, care vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Suma totală pentru sprijin este de 6 milioane euro, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, potrivit comunicatul transmis de MIPE.
Trebuie îndeplinite însă anumite condiții
Pentru a beneficia de acest sprijin, mamele trebuie să îndeplinească însă anumite condiții. Astfel, vor beneficia de acest sprijin, conform ordonanței de urgență adoptată astăzi:
– mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
– mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
– mamele cu dizabilități;
– mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale;
– mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
– mamele minore;
– mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.